Două unități de învățământ din municipiul Botoșani rămân fără elevi. Șeful IȘJ: Dacă numărul de elevi o să scadă în continuare, o să ajungă în situația să nu mai poată funcționa

banci de scoala goaleNumărul elevilor din două unități de învățământ din municipiul Botoșani a scăzut considerabil în ultimii ani. Este vorba de Liceul tehnologic ”Elie Radu”, care nu mai reușește de ani buni să-și realizeze clasele propuse, dar și de Școala nr.2 Botoșani,

Bogdan Suruciuc, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, spune că dacă numărul de elevi o să scadă în continuare, se va ajunge în situația ca cele două unități de învățământ să nu mai poată funcționa.

La Liceul Elie Radu situația este incertă. În acest moment nu discutăm de închiderea vreunei unități de învățământ din județul Botoșani, dar numărul este scăzut și încercăm să revitalizăm atât cât putem acolo unde se poate. Ar mai fi cu număr scăzut de elevi și la Școala 2 Botoșani. Dacă numărul de elevi o să scadă în continuare,  o să ajungă în situația să nu mai poată funcționa. Deocamdată nu se pune această problemă, dar cum merge situația nu știu ce va fi”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean.

În 2021, s-a decis ca Liceul Tehnologic ”Elie Radu” să preia o grădiniță tocmai pentru a nu-și pierde personalitatea juridică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *