FOTO Compartimentul de arși din cadrul Secției Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă a Spitalului Județean Botoșani va fi modernizat

Reorganizarea Spitalului Județean ”Mavromati” Botoșani va cuprinde toate secțiile unității. Pe secțiile unde vor fi internări mai puține, vor fi luate paturile și redirecționate pe secțiile aglomerate.

O astfel de reorganizare va cuprinde și Secția Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, unde vor fi transferate în plus încă două paturi, iar Compartimentul de arși, care are patru paturi, urmează să fie modernizat.

”În cadrul reorganizării vom mai avea două paturi și vom ajunge la 27 paturi. În cadrul secției e deschis compartimentul de arși cu patru paturi, care urmează să fie amenajat conform standardelor, cu baie de arși și tratament, separate în cadrul secției. Arsurile s-au tratat tot timpul la Botoșani, dar în 2019 am pus problema înființării compartimentului și s-a aprobat compartimentul de arși și de atunci funcționează . Noi nu putem trata marii arși, pentru că mai vorbim și de o bancă de țesuturi care nu exisă și nici centrele mari din țară nu le au, a declarat medicul Tudor Sîrbu, șef Secția Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă din cadrul Spitalului ”Mavromati” Botoșani.

Compartimentul de arși nu  este dotat cu baie specială, iar conducerea unității spitalicești face demersuri pentru obținerea de fonduri necesare în acest sens.

„Încercăm să facem să avem toate condițiile pentru pacienții arși, pe care putem să-i salvăm la Botoșani. Ne trebuie acea baie specială pentru arși, de la apa sterilă, o cadă cu anumite cerințe”, a declarat medicul Monica Adăscăliței,  managerul Spitalului Județean Botoșani.

Secția Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă de la Spitalul Județean Botoșani tratează arsuri care nu necesită tratament într-un centru de mari arși, tratatează tumorile de piele iar o altă patologie este chirurgia membrului inferior.

Tânărul care a ucis-o pe Maria cu peste 30 de lovituri de cuțit, cerere surpriză către judecătorii din Botoșani

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *