Festivalul Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă” la a doua ediție. „Vă așteptăm pe toți cei care iubiți cântecul popular și folclorul românesc autentic să fiți alături de noi”

Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă, instituție aflată în subordinea Consililui Județean Botoșani, va deschide stagiunea  2023 – 2024 cu organizarea în perioada 14 – 15 septembrie a Festivalului Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”- ediția II.

Festivalul va fi un context de dialog cultural și artistic în care ansamblurile folclorice profesioniste din Romania alături de Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă și publicul spectator se vor regăsi în valorile culturale exprimate de artiști.

Pentru prima dată la Botoșani, în data de 14 septembrie 2023, ora 17.30, pe Pietonalul Unirii , vor evolua artiștii Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Dor Românesc ” din Bistrița-Năsăud alături de corpul de balet al ansamblului.

Vor susține recitaluri : Domnica Dologa, Mirela Petruș, Ioachim Spân, Anuța Motofelea, Nicolae Cioancă, Ana Maria Marti, Cristina Retegan și Oana Matei Coruți.

Conducerea muzicală și dirijorii Ansamblului Folcloric Profesionist ,,Dor Românesc” – Ștefan Cigu și Horațiu Cigu ; Coregraf – Adrian Pașcu; Manager – Alexandru Pugna. În aceeași seară  Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă va susține un program artistic în cadrul festivalului alături de soliștii vocali și instrumentiști : Petronela Rusu, Constantin Petrescu, Elena Mândrescu, Mariana Ichim Hodan, Teodora Grumeza, Codruț Știrbu alături de instrumentiștii Alexandru Todirel Marin ( clarinet ) și Ionuț Scripcariu ( trompetă ). Conducerea muzicală și dirijor – Ion Oloieru, Manager – Dan Doboș.

Invitații speciali în prima seară de festival ai orchestrei sunt : doamna cântecului popular bucovinean Sofia Vicoveanca , maestrul Nicolae Botgros ( artist al poporului ), Fetele din Botoșani și Ansamblul de Dansuri Margineanca al Casei de Cultură a Sindicatelor   ,,Nicolae Iorga” din Botoșani. În data de 15 septembrie 2023, ora 17.30, pe Pietonalul Unirii , vor evolua artiștii Ansamblului Folcloric ,,Busuiocul”  din Bacău alături de corpul de balet al ansamblului și soliștii vocali: Georgiana Paduraru și Paula Florescu. Conducerea muzicala și dirijorul Ansamblului Folcloric ,,Busuiocul”  din Bacău – Victor Coman; Coregraf  – Gheorghe Vlase;    Manager – Liliana Maria Vlase .

Tot în aceeași seară  Orchestra Populară ,,Rapsozii Botoșanilor” Ioan Cobâlă va susține un program artistic în cadrul festivalului alături de soliștii vocali și instrumentiști : Alina Huțu, Loredana Călin, Elisabeta Șeremet, Teodor Gireadă alături de instrumentiștii Oleg Sacaliuc ( vioară ), Mitică Ștefan ( instrumente populare ) și Alexandru Hrițcu ( vioară. Invitații speciali în a doua seară de festival ai orchestrei sunt : Alexandru Pugna, Pamfil Roată, Dan Doboș, Brândușa Covalciuc Ciobanu, Silvia Semeniuc și Ansamblul de Dansuri Margineanca al Casei de Cultură a Sindicatelor  ,,Nicolae Iorga” din Botoșani.

„Cu drag vă așteptăm pe toți cei care iubiți cântecul popular și folclorul românesc autentic să fiți alături de noi la Festivalul Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”- ediția II!”– manager Dan Doboș.

FOTO Unul dintre cele mai moderne centre de cercetare din Estul Europei a fost ridicat deja în județul Botoșani. Din strugurii de aici se va face „Vinul lui Cuza”

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *