Tradiţii şi obiceiuri la începutul Noului An bisericesc. Superstiţia care alungă ghinionul şi duhurile rele

La începutul Noului An bisericesc, creştinii ortodocşi respectă o serie de tradiţii şi obiceiuri pentru a le merge bine tot anul. Noul an bisericesc începe pe 1 septembrie 2023 şi se încheie pe data de 31 august 2024.

De începutul Noului An, creştinii respectă o serie de tradiţii şi obiceiuri pentru a le merge bine în noul an, dar şi pentru a fi feriţi de toate relele.

Indiferent în ce zi a săptămânii cade Noul An bisericesc, de obicei, există o slujbă specială dedicată acestei zile. De asemenea, sărbătorirea anului bisericesc în prima zi din luna septembrie este moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii.

Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Aceştia au decis această dată în amintirea intrării lui Iisus Hristos în mijlocul adunării evreilor, vestind tuturor noul an.

În această zi se pomenește Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos.

Tradiţii şi obiceiuri la începutul Noului An bisericesc

În tradiția populară se spune că așa cum este vremea la începutul  Noului An bisericesc, așa va fi în tot anul. Dacă pe 1 septembrie, la începutul Noului An bisericesc plouă, în anul respectiv va fi o primăvară ploioasă.

Majoritatea superstițiilor sunt legate de vreme, iar asta pentru că bătrânii de la sate țineau cont de aceste lucruri pentru a afla cum va fi vremea în următoarea perioadă.

Totodată, pe 1 septembrie este prăznuirea Sfântului Simeon Stâlpnicul. El și-a petrecut cea mai mare parte a vieții rugându-se pe un stâlp de 18 metri, construit chiar de el, pe arșiță și ploii, hrănindu-se doar cu linte și apa. Se spune că acest sfânt ține pe umerii săi stâlpii pământului, stăpânește vânturile și cutremurele, ajută la prognosticul vremii și sporește rodul toamnei.

Tradiția spune că nu este bine să faci treabă în casă la începutul Noului An bisericesc, pentru că altfel casa ta va fi lovită de vreme foarte rea și fenomene precum trăsnete, tunete și fulgere.

Potrivit tradiţiei populare, cei care îşi vor îmbrăca hainele pe dos, pe 1 septembrie, la începutul Noului An Bisericesc, vor fi feriţi de ghinion şi de duhurile rele, potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *