Un tată din Botoşani şi-a lovit fiul cu sapa în cap. Decizie luată de procurori faţă de agresor

Un tată din judeţul Botoşani şi-a lovit fiul de doar 16 ani cu sapa în cap, punând în pericol viaţa acestuia. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus, miercuri, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a Gheorghe Purice, în vârstă de 63 de ani, din comuna Corlăteni, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „violență în familie sub forma tentativei de omor”.

Potrivit anchetatorilor, pe 6 iunie, în timp ce se aflau în curtea locuinței din satul și comuna Corlăteni, pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de alcool, botoşăneanul i-a aplicat fiului său, în vârstă de 16 ani, o lovitură cu sapa în zona parieto-occipitală dreapta a capului.

Copilului i-au fost cauzate leziuni cranio-cerebrale pentru vindecarea cărora a necesitat 40-45 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața.

Două dintre angajatele de la Maternitate, care erau de gardă în noaptea morții Alexandrei, contestă suspendarea din funcție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *