Medicii din Botoșani, nevoiți să intre în contact cu înțelepciunea renumitului Leon Dănăilă. Un motto anti-corupție, afișat în spitale

Medicii din Botoșani vor fi nevoiți să intre în contact cu înțelepciunea renumitului Leon Dănăilă. Un motto anti-corupție, care aparține apreciatului neurochirurg, va fi afișat în fiecare secție a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati”. Decizia a fost anunțată de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici și a fost luată după ce Alexandra Ivanov, o tânără de 25 de ani a murit în Maternitate din cauza neglijenței cadrelor medicale.

În urma solicitărilor societății civile, am avut o discuție cu doamna manager Monica Adăscăliței și la intrarea în fiecare secție a Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” va fi afișat motto-ul marelui medic neurochirurg de origine botoșăneană Leon Dănăilă, care întrebat de ce nu a luat și nu ia bani de la pacienți a răspuns: „N-am vrut să fiu sclavul celor bogați și nici să se creadă că-i jefuiesc pe săraci”, a spus Federovici.

Cazul de la Maternitatea Botoșani s-a petrecut pe 18 august, atunci când Alexandra, mamă a trei copii, a fost lăsată să moară în salon, fără ca medicii de serviciu să îi fi acordat atenție.

În urma acestui eveniment, a fost deschisă o anchetă penală, care este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Suceava.

Percheziții domiciliare la locuințele doctorițelor de la Maternitatea Botoșani, implicate în cazul Alexandra Ivanov. Medicul de gardă, audiat șase ore de procurori

Colega de salon a Alexandrei, tânăra gravidă care a murit la spitalul din Botoșani, rupe tăcerea: ”Când am ridicat capul, era vânătă!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *