„Vomit de durere, vă rog, ajutați-mă să nasc!” Botoșănenii își mărturisesc în stradă propriile drame trăite în spitalul unde o tânără a murit în așteptarea medicilor

Oamenii cer măsuri concrete și vorbesc despre propriile probleme pe care le-au întâmpinat la spital, după tragedia Alexandrei Ivanov. Libertatea prezintă două povești, spuse de rudele a două mame, care au trecut printr-o experiență similară, dar au scăpat cu viață.

La protestele care au început în Botoșani de sâmbătă, 19 august, după ce Alexandra a murit la Spitalul de Urgențe „Mavromati”, după ce a implorat intervenția medicilor, au ieșit mai întâi oamenii care o cunoșteau pe tânără.
Apoi au ieșit în stradă și cei care, atunci când au citit despre cazul ei, și-au spus în sinea lor „dar asta am pățit și eu”.  Este situația lui Andrei Bucșă, care iese în stradă de duminică, 20 august. Aici l-am întâlnit miercuri, era la a patra zi de protest și spune că va continua să vină fiindcă povestea Alexandrei semăna leit cu cea a soției sale.

„În 2022, pe 13 martie, soția mea a avut aceeași situație ca a Alexandrei, doar că a scăpat cu viață în ultimul moment”, explică bărbatul. Soția sa a ajuns cu sarcina la termen și, când i s-a rupt apa, s-a prezentat la spital. Era în jur de ora 13.00. A fost internată, procesată, evaluată de linia de gardă și dusă într-un salon unde, povestește Andrei, i-a spus chiar șefa de secție de atunci de la Obstetrică-Ginecologie, care era de gardă – „sunați-vă medicul care v-a monitorizat timp de nouă luni”.

Așa că a soția sa a sunat-o de mai multe ori pe doctoriță, până la ora 17.00, fără să o găsească.

„Au început să îi bage injecții să își facă dilatația să poată să nască, de la ora 23.00 era pregătită să nască în orice moment, a chemat doctorița de gardă și i-a spus «sunați din nou la medicul dumneavoastră, că poate să vină, fiindcă din momentul acesta puteți naște oricând»”, își amintește Andrei. „Doamna doctor, nu mai pot, vă rog, veniți, vă implor!” Femeia a început să aibă dureri din ce în ce mai mari, iar la ora 1:00 dimineață i-a dat primul mesaj doctoriței sale. Fără răspuns. I-a mai scris o dată două ore mai târziu, la ora 3:00.

„I-a scris: «Doamna doctor, nu mai pot, vă rog, veniți, vă implor, sau faceți cumva să vină cineva să nască, că nu mai pot să rezist durerilor». La ora 3:00 i-a dat al doilea mesaj, i-a spus că are dureri din ce în ce mai mari și nu mai rezistă. I-a scris «vomit de durere, fac pe mine, vă rog ajutați-mă să nasc». La ora 4:30, deja bebele ducea o luptă foarte mare să rămână în viață. Atunci, a venit asistenta care era de gardă, a văzut că i-a ieșit un pic capul, a strigat foarte tare la medicul de gardă, care a venit și, până la urmă, a născut”, spune Andrei Bucșa.

Bărbatul povestește că fetița s-a născut cu probleme și a fost dusă direct la Terapie Intensivă, unde a stat trei zile. Familia crede că, de atunci, a rămas cu unele sechele la inimă și încă fac controale de specialitate. Au ales să nu facă plângere atunci, spune Andrei, fiindcă nu au vrut să îi facă probleme doctoriței la care au ajuns printr-o cunoștință. Acum, când a văzut ce a pățit Alexandra, iese în fiecare seară la proteste. La marșul auto de miercuri seara l-am găsit cu o pancartă mare în mână, pe care scria „Vinovații să fie pedepsiți”. Îngrijită de colegele de salon Silviu, bărbatul de 35 de ani care conduce duba care a deschis marșul auto de miercuri, spune că a aflat după moartea Alexandrei că trebuia să fi avut un frate sau o soră acum 15 ani.

I-a spus chiar mama sa, când l-a auzit că merge la proteste. I-a povestit și cum a petrecut o noapte în spital, fiind îngrijită de colegele de salon, pentru că nimeni nu voia să îi facă chiuretajul care i-ar fi pus capăt durerilor. „Mama mea a avut noroc de un domn doctor, Dumnezeu să-l ierte, care a chiuretat-o dimineața când a ajuns și a văzut-o în ce stare era. Nu au vrut să se uite la ea toată noaptea, colegele de salon i-au pus comprese reci pe cap. Doamna doctor care o supraveghea e în continuare în funcție, 15 ani mai târziu. Înțeleg că ar putea, dar nu vrea să iasă la pensie. E dureros ce se întâmplă, vă spun, dar vor avea curajul mai multe mame să iasă și să povestească prin ce au trecut”, crede Silviu. Bărbatul spune că în momentul de față, la Botoșani ar trebui să fie dat un „exemplu grozav”, care să arate că statul român poate lua decizii ferme. „Că sunt multe cazuri de suspendați care au revenit mai sus decât erau atunci, știm cum funcționează sistemul”. „De aceea ieșim în stradă, trebuie să schimbăm ceva” Tânărul spune că multe dintre cazurile despre care vorbesc oamenii au rămas neinvestigate pentru că oamenii nu au depus plângeri, fiind convinși că nu li se va face dreptate. Dă exemplul unui coleg de facultate,  căsătorit, a cărui soție trebuia să nască în Botoșani, la aceeași doctoriță la care a fost și mama sa acum 15 ani. „Mă întâlnesc și acum cu el pe stradă, fiindcă locuiește acolo, e boschetar. Soția și copilul au murit la naștere, dar nu s-a investigat prea mult de ce, fiindcă el a fost doborât, nu a avut putere să meargă mai departe. Pur și simplu l-a terminat. Omul ăsta trebuia să aibă alt destin și altă viață. De aceea ieșim în stradă, trebuie să schimbăm ceva, pentru că dacă nu o facem noi, nu se schimbă nimic”, a povestit bărbatul.

Sursa: Libertatea.ro

Iohannis a vorbit despre cazul de la Maternitatea din Botoșani: Instituţiile abilitate trebuie să meargă mult, mult mai mult în profunzime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *