FOTO Casa somptuoasă din Botoșani care a aparținut unui important negustor armean. A contribuit enorm la dezvoltarea Târgului Botoșanilor

O casă somptuoasă din municipiul Botoșani atrage atenția prin arhitectura sa. Aceasta a aparținut unui important negustor armean, care a avut o contribuție imensă la dezvoltarea Târgului Botoșanilor. Jean Goilav a avut un conac deasupra satului Ringhilești, dar a construit și o casă în Botoșani. Este vorba despre imobilul din strada Mihail Kogălniceanu, unde a funcționat pe vremuri IAS Cozinda.

Moșia deținută de Jean Goilav avea, în jurul anului 1910, o suprafață de peste 1600 de hectare, la Ringhilești, pe malul Prutului, iar lucrările agricole se efectuau cu cele mai moderne utilaje agricole existente la acea vreme, la nivel European .

Deținea 500 de boi și 1000 de porci, iar pe moșia sa lucrau 1500 de angajați permanenți și câteva sute de zilieri.
În anul 1913, Jean Goilav a exportat în Germania cereale de o bună calitate. Goilav a investit în cultivarea unei specii deosebite de grâu roșu, renumit pentru cantitatea de gluten și dulceața specifică a făinii rezultate, căutată în întreaga Europă.
După 1918, moșiile au fost expropriate, iar Jean Goilav a protestat împotriva proiectului de expropriere a terenurilor agricole, dar acțiunea sa nu a putut schimba cursul evenimentelor. Astăzi nu se poate pune la îndoială faptul că, dacă în Botoșani nu s-ar fi așezat armenii, târgul nu s-ar fi dezvoltat atât de puternic, încât să devină cel mai important din Moldova, după Iași – reședința domnitorilor.

Astfel, armenii Goilavi au contribuit foarte mult la dezvoltarea în Târgul Botoșanilor a comerțului, culturii, artelor și mai ales au ocupat funcții administrative și politice importante, inclusiv în Parlamentul României, după Unirea Principatelor, aducându-și din plin aportul la făurirea României Moderne, potrivit Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *