Noul director al Spitalului Județean Botoșani: Vom face tot posibilul pentru a face dreptate în cazul Alexandrei

Noul director al Spitalului Județean Botoșani, Monica Adăscăliței, susține că numirea sa la conducerea unității spitalicești vine într-un moment extrem de dificil, dar speră să facă față cu brio având în vedere experiența sa de la conducerea Direcției de Sănătate Publică din perioada pandemiei.

„Este o adevarata provocare aceasta propunere, care vine într-un moment extrem de dificil pentru toata lumea. Sper ca experienta de la conducerea DSP in cel mai dificil moment din punct de vedere sanitar din ultimele decenii, acela al pandemiei Covid, sa ma ajute in aceasta noua misiune. Din pacate este o perioada extrem de dificila pentru toti, in special pentru familia si apropiatii Alexandrei. Ce pot să spun clar în aceste momente este că vom face tot posibilul pentru a face dreptate în cazul Alexandrei, iar tragedia sa nu va fi uitată”, spune Adăscăliței.

Medicul susține că va lucra la schimbarea mentalității personalului din spital, dar în același timp face un apel către botoșăneni să nu își piardă încrederea în personalul medical.

„Putem sa folosim acest caz, tragic, din pacate, ca un punct de relansare a sistemului sanitar si sa le aratam pacientilor ca sunt in centrul atentiei noastre. Voi lucra alaturi de colegii mei la schimbarea mentalitatii persoanlului din acest spital, iar rugamintea mea catre botosaneni este sa nu isi piarda incredera in personalul medical. Ii asigur ca situatia de la Matenitate este una izolata, iar in Spitalul Judetean chiar avem profesionisti dedicati profesiei medicale si care lucreaza in interesul pacientului”, mai spune Adăscăliței.

Angel Călin a fost eliberat din funcția de manager interimar al Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani și înlocuit cu Monica Adăscăliței.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *