Încă un botoșănean prins drogat la volan. Tânărul a avut un comportament suspect în momentul legitimării

Un tânăr a consumat droguri și s-a urcat la volan. La data de 18 august 2023, în jurul orei 01:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada Nicolae Iorga, un autoturism condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Stăuceni.

Întrucât acesta avea un comportament suspect, a fost supus testării cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța Benzodiazepines”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *