Tânăr la volanul unui ansamblu rutier, deși nu deținea permis de conducere valabil. Polițiștii botoșăneni i-au făcut dosar

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetăţean român care a fost depistat conducând un ansamblu rutier, deși nu deținea permis de conducere valabil.

În data de 16 august, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Stânca-I.T.P.F. Iaşi, a oprit pentru control, pe raza localităţii Stânca, județul Botoșani, un ansamblu rutier format dintr-un microbuz şi o remorcă, condus de un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 23 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un permis de conducere, eliberat de autorităţile din R. Moldova, valabil pentru categoria B, însă pentru a conduce pe drumurile publice ansamblul rutier este necesar un permis de conducere pentru categoriile B+E. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *