FOTO! Pompierii, alături de copiii din Tabăra din pridvorul satului, organizată de parohia „Sf.Gheorghe” din Oneaga

Să știi să faci diferența dintre bine și rău, dar și să fii de ajutor celor care sunt într-o situație critică este foarte important. Pregătirea pentru a preveni sau pentru a face față unor situații dificile este o prioritate pentru pompierii botoșăneni, informează printr-un comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani.

Astăzi, le-au explicat celor peste 200 de copii care participa la Tabăra din pridvorul satului, organizată de parohia „Sf.Gheorghe” din Oneaga, cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la școală sau în grupul de prieteni.

Le-au spus ce trebuie să facă în diferite situații, fie ca e vorba de incendiu, inundații sau de descoperirea munițiilor rămase neexplodate, le-au prezentat autospeciala de descarcerare și cum funcționează fiecare accesoriu.

Cea mare provocare lansată de salvatori a fost traseul aplicativ asemănător cu cel din concursul „Cel mai puternic pompier”. Au învățat cum să racordeze un furtun și au testat presiunea furtunelor ca și cum ar fi stins un incendiu imaginar.

Activitățile au fost organizate în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU și Arhiepiscopia Iașilor, cu sprijinul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cristești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *