Botoșănean ridicat de jandarmi de la festivitățile organizate de Ziua comunei Mileanca. Ce i-a căzut din buzunar

Un botoșănean a fost ridicat de jandarmi de la festivitățile organizate de Ziua comunei Mileaca. O patrulă de jandarmerie, care acționa pentru preîntâmpinarea unor posibile incidente la Ziua comunei Mileanca, a observat cum din buzunarul unui bărbat a căzut un briceag, în momentul în care acesta și-a scos portofelul.

Întrebat de jandarmi despre motivul pentru care a venit cu un cuțit pe terenul de fotbal unde se desfășura manifestarea cultural-artistică specifică sezonului estival, tânărul de 18 ani a motivat că o persoană pe care o cunoaște doar din vedere l-a rugat să îi păstreze briceagul pentru a nu fi găsit de jandarmi asupra sa.

Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni în vederea competentei soluționări.

Conform prevederilor Codului Penal, fapta de a purta un obiect fabricat anume pentru tăiere, înțepare sau lovire (cuțit, pumnal, box etc) fără drept, la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție ori agrement sau în mijloace de transport în comun constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. O pedeapsă similară se aplică și în cazul portului în aceste locuri publice a dispozitivelor pentru șocuri electrice sau a substanțelor iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *