FOTO Panică la hramul mănăstirii Zosin. O copilă s-a rătăcit în mulțime și a cerut ajutorul jandarmilor

Au fost momente de panică, marți, la hramul mănăstirii Zosin, după ce o copilă s-a rătăcit în mulțime și nu mai reușea să își găsească rudele. Speriată, aceasta a cerut ajutorul jandarmilor.

În câteva minute, după observarea cu atenție a persoanelor din curtea mănăstirii, fetița s-a reîntâlnit cu mătușa sa și a zâmbit ușurată, mulțumind celor care au ajutat-o.

„Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră”

Jandarmii, polițiștii și pompierii botoșăneni au luat toate măsurile legale necesare pentru a interveni în sprijinul participanților la hram, de la fluidizarea traficului rutier și pietonal în zonă, pentru a evita producerea unor ambuteiaje, la prevenirea faptelor de natură penală și contravențională sau prevenirea și stingerea unor eventuale incendii.

„Siguranța cetățenilor este prioritatea noastră în această zi de mare sărbătoare creștină, la toate misiunile executate în folosul comunității. Apelați cu încredere la forțele de ordine prezente în dispozitivul de misiune, în cel mai scurt timp, atunci când situația o impune”, este mesajul jandarmilor.

Se închide circulația joi, pe drum național din Botoșani. Vor fi devieri de trafic!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *