Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, canotoarele de aur ale României, despre drumul către succes: Avem bătături care nu au trecut niciodată

Foto Antena 3

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, canotoarele de aur ale României, au vorbit, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, despre drumul către succes.

Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au povestit, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, cum au reușit să scrie istorie în cadrul competițiilor de canotaj și cât de dificil a fost drumul spre succes.

Am ajuns în vârf și luptăm zilnic pentru a rămâne pe această linie. Avem bătături care nu au trecut niciodată, pentru că palmele nu au timpul necesar pentru a se vindeca, dar noi ne-am învățat cu ele. Fac parte din noi și din viața noastră„, a spus Simona Radiș.

Potrivit celor două, secretul succesului lor este reprezentat de determinarea de a ajunge pe primul loc.

Este foarte multă muncă și foarte multă comunicare. Sunt momente în care lucrurile nu merg așa cum ne dorim, însă fix acele momente ne ajută să progresăm și să evoluăm. Este nevoie de multă ambiție, de determinare și de dorința de a demonstra că ești cel mai bun, a adăugat Ancuţa Bodnar.

Cele două canotoare de aur ale României se pregătesc să participe la Camponatele Mondiale de la Belgrad, pentru care au obiective mărețe.

Obiectivul principal este să calificăm cât mai multe bărci pentru Jocurile Olimpice de la Paris. De asemenea, ne dorim încă o medalie de aur. Vrem foarte mult să ne menținem poziția și să păstrăm titlul pe care l-am cucerit și anul trecut”, a spus Simona Radiș pentru Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *