Doi botoșăneni au fost prinși băuți la volan, în timpul controalelor făcute în trafic de polițiștii rutieri

Doi botoșăneni au fost prinși băuți la volan, în timpul controalelor făcute de polițiștii rutieri, La data de 12 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control pe drumul județean D.J. 293, un autoturism condus de un bărbat, de 37 de ani, din orașul Săveni.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Duminică, 13 august 2023, în jurul orei 02:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control pe drumul public, din orașul Darabani, un autoturism condus de un tânăr, de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *