Zeci de persoane legitimate și amenzi de 10.000 lei, după o acțiune a polițiștilor la Ștefănești

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat, pe 10 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și pentru impunerea unui climat de ordine și siguranță publică în rândul cetățenilor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 30 de persoane și au fost controlate 16 autovehicule, iar 10 dintre conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, fără a fi depistate persoane sub influența alcoolului.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, apelarea abuzivă a numărului de urgență 112 și nerespectarea prevederilor Codului fiscal, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *