FOTO Botoșăneanca care a fost sechestrată în București se afla la prima întâlnire. Cum a reușit să ceară ajutor

O asistentă medicală din Capitală a fost salvată de polițiști dintr-un apartament din Ferentari, unde era ținută captivă de un bărbat pe care îl întâlnise prima dată. Între ei a avut loc o luptă din care amândoi au ieșit șifonați.

Autoritățile încearcă să elucideze acum întearga poveste.

Când au ajuns la adresa din Sectorul 5 ca să o salveze pe femeie, bărbatul mirosea puternic a alcool, dar le-a deschis totuși ușa polițiștilor.

Surse din anchetă spun că cei doi s-au întâlnit pentru prima dată după ce ar fi vorbit mai mult timp pe internet. Polițiștii nu știu dacă cei doi au întreținut sau nu relații intime. Cert este că, la un moment dat, femeia a vrut să plece, dar individul de 41 de ani ar fi încuiat ușa apartamentului și ar fi sechestrat-o. Între cei doi ar avut loc și o luptă corp la corp.

Femeia era ținută cu forța într-un apartament situat într-un complex de pe strada Zețari, din zona Ferentari. Înăuntru era lovită de partener, dar a apucat să îi dea un mesaj prietenei sale care a anunțat poliția.

Crina Eșanu, purtătorul de cuvânt al poliției Capitalei: „Ar fi fost contactată de o prietenă, prin intermediul unei aplicații de mesagerie online, care i-ar fi spus că este lipsită de libertate și agresată la o adresă din Sectorul 5”.

Bărbatul de 41 de ani este ajutor de bucătar, iar potrivit vecinilor a mai avut accese de furie. Femeie are 45 de ani, este din Botoșani și lucrează ca asistent medical generalist în Capitală.

Femeia a ajuns la Spitalul Bagdasar cu mai multe vânătăi și zgârieturi pe mâini și pe unul dintre picioare. Din fericire, nu a avut nevoie de internare pentru că starea ei este stabilă, așa că a fost de asemenea adusă la Secția 24 unde va fi audiată la rândul său.

Polițiștii Secției 24 au deschis un dosar penal. Pe fir au intrat și procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecâtoria Sectorului 5, informeaza Stirile ProTV.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *