FOTO Un copil de opt ani din Botoșani, în pericol să se înece în Prut. A fost salvat de pompieri

Un copil de 8 ani, aflat în pericol să se înece în râul Prut, a fost salvat de pompierii botoșăneni, după o intervenție contracronometru. Salteaua pe care acesta se afla a fost luată de vânt și purtată la aproximativ doi kilometri de mal. S-a întâmplat sâmbătă, la Ștefănești.

Două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de intervenție, o barcă și o ambulanță SMURD, dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, au ajuns, în cel mai scurt timp, la caz, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

În mai puțin de cinci minute de la lansarea la apă a ambarcațiunii, pompierii l-au adus pe copil, la mal. Baiatul era doar speriat și a fost preluat de echipajul SAJ. După ce l-au evaluat și i-au acordat îngrijiri medicale, echipajul medical a decis că nu este nevoie să îl transporte la spital.

One thought on “FOTO Un copil de opt ani din Botoșani, în pericol să se înece în Prut. A fost salvat de pompieri

  1. Scaldatul in zona este interzis.Dar cei care ar trebui sa sanctioneze si sa opresca doritoriii de scaldat in prut se fac ca nu vad.Interesul este sa mearga afacerile de pe mal ,nu conteaza viata oamenilor.Cine ar mai veni la plaja,privata ,daca ar fi oprit scaldatul ? Cei care administreaza plaja nu au obligatie sa asigure salvamari,nici nu ii intereseaza,iar cei care ar trebui sa supravegheze apa se fac ca nu stiu.Cum de in zona este permis accesul cetatenilor de catre politia de frontiera fara respectarea normelor de acces ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *