Doi bărbați din Botoșani, acuzați de moartea unui om. Cei doi și-au primit, astăzi, pedepsele

Doi bărbați din municipiul Botoșani au fost condamnați, joi, de magistrații Tribunalului Botoșani într-un dosar în care sunt acuzați de uciderea unui alt bărbat. Cei doi, care se află în prezent sub control judiciar, sunt suspectați că ar fi bătut un alt bărbat, care a decedat după câteva zile la spital. Agresiunea a avut loc în prima zi de Crăciun din 2021 într-o casă din Centrul Vechi din municipiu.

Daniel Radu, în vârstă de 55 de ani, a fost condamnat la șase ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de  „violenţă în familie sub forma lovirilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte”, în timp ce Mihai Alexandru Ionel, în vârstă de 35 de ani, a primit tot șase ani de detenție pentru săvârşirea infracţiunii de  „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.

Potrivit anchetatorilor, pe 25 decembrie 2021, în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în locuinţa lui Daniel Radu., pe fondul consumului de alcool şi a unui conflict spontan, cei doi bărbați l-au lovit cu pumnii, picioarele şi o bâtă în zona capului pe un alt bărbat., cauzându-i leziuni care au dus la decesul acestuia, la data de 28 decembrie 2021.

Sentința dată de Tribunalul Botoșani nu este definitivă.

Păcat de tinerețea lui! Un tânăr de 23 de ani, din Botoșani, a ajuns în pușcărie. Motivul pentru care va sta următorii ani după gratii

Solutia pe scurt:

1. Respinge cererea inculpatului Radu Daniel de reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, ca nefondată. Condamnă pe inculpatul Radu Daniel, zis ,,Tătănuță”, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte-violență în familie, faptă prev. și ped. de art. 195 alin.1 din Codul penal rap. la art. 199 alin.1 din Codul penal, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal.

2. Respinge cererea inculpatului Ionel Mihai – Alexandru de reţinere a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, ca nefondată. Condamnă pe inculpatul Ionel Mihai Alexandru, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, faptă prev. și ped. de art. 195 alin.1 din Codul penal, la pedeapsa de 6 (şase) ani închisoare. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani. În temeiul art. 65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea aceloraşi drepturi prevăzute de art. 66 lit. a, b Cod penal.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune ca, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, să se procedeze la prelevarea de probe biologice de la inculpații Radu Daniel și Ionel Mihai – Alexandru, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În temeiul art. 399 alin. 1 Cod procedură penală menţine măsura controlului judiciar luată faţă de inculpaţii Radu Daniel şi Ionel Mihai Alexandru, măsură dispusă prin ordonanţa nr. 849/P/2021 din 04.02.2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Obligă inculpații Radu Daniel şi Ionel Mihai Alexandru, în solidar, să plătească următoarele sume cu titlu de despăgubiri civile: – părţii civile Serviciul Judeţean de Ambulanţă Botoşani suma de 1.005,80 lei reprezentând daune materiale; – părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati” Botoşani suma de 453,28 lei reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 25.12.2021 şi până la data plăţii efective; – părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi suma de 1.753,44 lei reprezentând daune materiale, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentei acestei sume, calculată de la data de 28.12.2021 şi până la data plăţii efective. – părților civile Ciubotariu Raisa Andreea şi Ciubotariu Brian Andrei suma de 10.000 euro pentru fiecare reprezentând daune morale, părţii civile Stoica Mioara suma de 5.000 euro reprezentând daune morale, iar părții civile Roman Robert suma de 3.000 euro reprezentând daune morale.

Respinge restul pretenţiilor civile formulate în cauză, ca nefondate. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. c Cod de procedură penală, menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin Ordonanța nr. 849/P/2021 din data de 03.05.2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani asupra terenului curte-construcții în suprafață de 107,96 m.p. situat în municipiul Botoşani, str. … jud. Botoșani, locuinței P, în suprafață construită la sol de 66,07 m.p. și magaziei în suprafa?ă construită la sol de 8,12 m.p., imobil identificat cu număr cadastral 6699, înscris în CF 52507 a municipiului Boto?ani, de?inut către Radu Daniel în devălmășie cu Radu Daniela. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpații Radu Daniel şi Ionel Mihai Alexandru la plata către stat a sumei de 700 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (din care suma de 200 lei fiecare pentru faza de judecată, iar suma de 500 lei fiecare pentru faza de urmărire penală). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 2 Cod procedură penală, astăzi, 03 august 2023.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *