Tristețe fără margini! Una dintre cele mai apreciate profesoare din Botoșani s-a stins din viață

Una dintre cele mai apreciate profesoare din Botoșani s-a stins din viață. Este vorba despre profesoara de gimnastică și contorsionism Carmen Belicov, de la Palatul Copiilor Botoșani. Cei care au cunoscut-o știu că a fost o prezență inestimabilă în cadrul Palatului Copiilor Botoșani. Cu dăruire, pasiune și dedicare exemplară, a ghidat generații întregi de copii talentați pe drumul performanțelor deosebite. Sub îndrumarea sa, elevii au atins realizări remarcabile, aducând bucurie și mândrie județului prin performanțele lor la concursurile naționale și internaționale.

Amintirile pline de căldură și inspirație pe care le avem alături de Carmen Belicov vor rămâne vii în inimile noastre. Modul său de a motiva și de a sprijini fiecare copil în parte a fost o dovadă a angajamentului său necondiționat față de această meserie. Cu pasiunea și priceperea sa desăvârșită, a inspirat și a motivat generații de copii să-și urmeze visurile și să-și depășească limitele.

Doamna profesoară Carmen Belicov, luminăția dumneavoastră continuă să strălucească în inimile celor pe care i-ați ghidat, iar amintirea dumneavoastră va rămâne mereu vie în sufletele noastre. În numele întregii comunități de la Palatul Copiilor Botoșani și dincolo de aceasta, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate și ne rugăm ca amintirile frumoase și recunoștința noastră sinceră să ofere alinare și forță în aceste clipe de durere”, transmit colegii de la Palatul Copiilor.

Trupul neînsuflețit este depus la biserica „Sfântul Ioan”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *