FOTO Razii de amploare ale polițiștilor, în județul Botoșani. Ce au verificat oamenii legii!

Sâmbătă 29 iulie 2023, polițiștii botoșăneni de ordine publică, rutieră și acțiuni speciale, împreună cu cei ai Biroului Județean de Poliție Transporturi au desfășurat activități, în sistem intergat, cu polițiști de frontieră și jandarmi, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în rândul cetățenilor.

De asemenea, au fost utilizați câinii specializați în detectarea drogurilor, din cadrul poliției de frontieră, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Astfel, au fost vizate aspecte ce țin de depistarea persoanelor urmărite la nivel național și internațional, prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, cu precădere depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea de infracțiuni.

Totodată, polițiștii rutieri au informat conducătorii auto despre noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 579 de persoane și au fost verificate 338 de autovehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 143 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 126.000 de lei și au fost reținute 14 permise de conducere. Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială

Cinci sancțiuni, în valoare de 60.000 de lei au fost aplicate pentru neresepetarea prevederilor legale privind Codul fiscal, transmite IPJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *