Un botoșănean și-a bătut tatăl, deși exista un ordin de protecție. A fost reținut de polițiști

Un botoșănean și-a bătut tatăl, deși avea ordin de protecție. Vineri, 28 iulie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 37 de ani, din comuna Mitoc, bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, ar fi mers la domiciliul tatălui său și l-ar fi agresat, deși exista un ordin de protecție emis de Judecătoria Săveni, care îi interzicea să se apropie de acesta, la o distanță mai mică de 50 de metri”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *