Biserică din județul Botoșani, resfințită, duminică, de PS Nichifor Botoșăneanul. Credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar

PS Nichifor Botoșăneanul va fi din nou în mijlocul botoșănenilor, în acest sfârșit de săptămână. Acesta va resfinți, duminică, 30 iulie, Biserica cu hramul ,,Sfântul Vasile cel Mare” din satul Ichimeni, comuna Avrămeni.

Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor va oficia Sf. Liturghie, alături de un sobor de preoți. Biserica va rămâne spre închinare și trecere prin Sfântul Altar pe parcursul întregii zile.

”Înţelegeţi acum importanţa participării la sfinţirea unei biserici? Ne lămureşte atât de frumos cântarea: o dată cu sfinţirea construcţiei văzute, are loc şi sfinţirea sufletelor noastre, statornicindu-se legătura dintre biserica de zid, care este reprezentarea vizuală, arhitectonică, a Bisericii vii, formate din preoţi şi enoriaşii unei parohii.  Sfinţirea sau resfinţirea unei biserici constituie una din cele mai impresionante şi mai emoţionate rânduieli bisericeşti, ce aduce peste zidurile cele noi ori înnoite, dar şi peste credincioşi, harul sfânt şi sfinţitor, făcându-ne părtaşi unei negrăite bucurii duhovniceşti, declaraă Marius Prisacaru, preot paroh.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *