Imagini rare cu soția lui Mircea Radu. Cum arată botoșăneanca Raluca, partenera jurnalistului de mai bine de 10 ani

Imagini rare cu soția lui Mircea Radu. Fostul prezentator s-a retras din lumina reflectoarelor, a renunțat la televiziune, însă nu a dispărut de pe rețelele sociale. Acolo, jurnalistul este extrem de activ și le împărtășește fanilor numeroase momente din viața lui. Recent, a postat o imagine cu partenera lui de viață, care este destul de discretă.

. Chiar dacă este un familist convins, fostul prezentator a apărut de puține ori alături de Raluca, femeia care îi stă alături de zece ani. Se poate considera o femeie norocoasă, având în vedere că soțul ei a fost unul dintre cei mai râvniți burlaci din România. Cei doi s-au cununat în 2012, iar din rodul iubirii lor au venit pe lume doi copii, un băiat și o fată, care acum sunt adolescenți în toată regula.

Mircea Radu a postat, recent, o imagine alături de soția lui, din vacanța din Creta. Deși este cu 20 de ani mai tânără decât el, se potrivesc de minune, iar diferența de vârstă nu este deloc sesizabilă. Fanii au rămas plăcut surprinși să o vadă pe partenera fostului prezentator, care apare destul de rar  pe rețelele sociale.

Ma bucur ca o cunoaștem și pe frumoasa ta doamna ca pe vagabond îl cunoaștem de mult. Seara frumoasa va doresc și mai scoate-o și pe doamna ta in lume Mircea draga / Sunteți absolut adorabili !!! Vacanta faină! Îmi amintesc cu mare drag filmul de desene animate Doamna si vagabondul’. A fost o încântare, așa cum sunteți si voi.

După cum ești simpatizat, așa de mult s-o iubești pe doamna, că frumusețea e trecătoare și roata se mai rostogolește, așa că ,fericire muta și bucurii. / Foarte drăguță soția, exact ce merita Mircea! Să fiți sănătoși, fericiți și împreună până la sfârșitul zilelor! / Sunteți tare frumoși! Sunteți o familie minunata! Asa cum spunea-i tu la sfârșitul emisiunii asa va spun și eu acum: iubiti-va mult! / Ne bucuram ca mai apari din când în când și cu frumoasa dv. soție. Sănătate și sa aveți o viata liniștită”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de fani.

Cine este Raluca, soţia lui Mircea Radu?

Botoșăneanca Raluca preferă să stea departe de lumina reflectoarelor, însoțindu-l pe jurnalist doar la evenimentele importante. Soția lui Mircea Radu este medic oncolog, fiind o femeie extrem de atrăgătoare. Cu toate astea,  prezentatorul Tv a declarat că între ei nu a fost dragoste la prima vedere.

Nu a fost dragoste la prima vedere. Ne-am cunoscut întâmplător. Primul impact au fost ochii ei. Are cei mai închişi ochi pe care i-am văzut. Are ochii aproape negri.

Mi-au plăcut ochii ei, are un zâmbet frumos, mi-au plăcut dinţii ei şi nu în ultimul rând mi-a plăcut că este doctor. Mi-a plăcut şi că are simţul umorului… Eram un bărbat experimentat şi mi-am dat seama ce merge şi ce nu”, declara prezentatorul de televiziune, potrivit RomaniaTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *