Un şofer din Botoşani a urcat băut la volan şi a produs un accident cu două victime

Un şofer din Botoşani a urcat băut la volan şi a produs un accident cu două victime, a anunţat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Biroului rutier al Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați, marţi, prin apel 112 cu privire la faptul că pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, s-a produs un accident de circulație, soldat cu victime.

Poliţiştii au constatat că un bărbat, de 53 de ani, din comuna Nicșeni, în timp ce se deplasa cu autoturimsul pe Calea Națională, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în impact cu un autovehicul care se deplasa, pe aceeași direcție de mers, în fața sa, ulterior, acesta din urmă fiind proiectat într-un alt autoturism.

În urma impactului au rezultat două victime care au fost transportate la o unitate spitalicească.

Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, valoarea indicată în cazul bărbatului de 53 de ani, fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.

FOTO Accident grav pe un drum naţional din Botoşani! O persoană a fost rănită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *