Un botoșănean a primit o amendă usturătoare pentru că și-a lăsat câinele liber pe stradă

Un bărbat din comuna Știubieni a fost amendat sâmbătă de jandarmi cu 1500 de lei, după ce a lăsat un câine agresiv liber pe stradă. El a scăpat ieftin pentru că amenda putea să ajungă până la 3.000 lei.

„Sancțiunea contravențională a fost aplicată pentru nerespectarea Ordonanței de Urgență nr.55 din 30 aprilie 2002, care stipulează că accesul câinilor cu potențial agresiv în locuri publice, în mijloacele de transport în comun, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar, iar încălcarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1500 de lei la 3000 de lei”, precizează reprezentanții Jandarmeriei Botoșani.

Prin câine agresiv, conform ordonanței de urgență, se înțelege orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, precum și câinii care participă la lupte între câini sau care au fost antrenați în acest scop. De asemenea, nu este considerat agresiv câinele care atacă sau mușcă o persoană care a pătruns fără drept, în orice mod, într-o proprietate publică sau privată protejată de acel câine.

Zeci de amenzi date în weekend de jandarmi

Amenda de 1500 de lei reprezintă doar una din cele 40 de sancțiuni contravenționale aplicate de efectivele de jandarmerie la sfârșitul săptămânii trecute, în valoare de peste 9000 de lei, pe timpul misiunilor executate în cooperare cu polițiștii botoșăneni sau prin echipaje independente de jandarmerie.
O parte însemnată din faptele contravenționale constatate de jandarmi o reprezintă consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, factor favorizant al actelor de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *