FOTO Tragedie! Trei persoane au murit într-un accident pe „drumul morții”

Un accident rutier extrem de grav a avut loc sâmbătă seara, pe raza localităţii Gherăieştii Noi, la limita dintre judeţele Neamţ şi Iaşi, pe E85, cunoscut ca şi drumul morţii.

Au fost implicate o bicicletă şi o motocicletă. În urma incidentului şi-au pierdut viaţa trei persoane: motociclistul (47 de ani) şi soţia lui, precum şi o femeie de 58 de ani (domiciliată în Iaşi) care se afla pe bicicletă, potrivit Ziarul de Iasi. Când medicii au ajuns la faţa locului două persoane, erau încă în viaţă, dar inconştiente. S-au început imediat manevrele de resuscitare, dar eforturile medicilor au fost în zadar. La faţa locului a fost mobilizat şi elicopterul SMURD. Traficul în zonă este in continuare blocat pe ambele sensuri de mers. Persoanele care se aflau pe motocicletă era din Gherăieştii Noi.

„La data de 22 iulie, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN2-E85, în afara localității Gherăieștii Noi. Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, între o motocicletă pe care se aflau 2 persoane și o bicicletă ar fi avut loc o coliziune, în condiții ce vor fi stabilite în cursul anchetei. Din nefericire, în urma evenimentului rutier, a rezultat decesul celor trei persoane. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”,  a anunțat Poliția.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *