Razii ale polițiștilor, sâmbătă noapte, în cluburile și discotecile din Botoșani

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au acționat pentru prevenirea faptelor cu violență. La data de 15 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-24:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și nr. 3 Hlipiceni au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violenţă în zona de competență.

Activitatea a fost desfășurată în zona localurilor publice, cluburilor și discotecilor, precum și în locurile în care se formează aglomerări de persoane.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 200 de persoane, 39 dintre acestea fiind conduse la sediul poliției.

De asemenea, aproximativ 80 de autovehicule au fost controlate de polițiști, fiind efectuate 49 de testări cu aparatul etilotest și 7 cu aparatul DrugTest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 43 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 20.000 de lei, 13 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, respectiv provocare de scandal, adresare de injurii și refuz de legitimare.

Totodată, polițiștii au constatat 2 infracțiuni de lovire sau alte violențe, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *