De la satul românesc la puterea artistului care exprimă ceea ce are în inimă. Povestea fascinantă a unei artiste din Botoșani în căutarea propriei identități

Bianca Olimpia Abăcioaei a copilărit în lumea fascinantă a satului românesc, undeva prin nordul țării. A studiat artă monumentală la Liceul de Arte Plastice „Ștefan Luchian” din Botoșani și apoi arhitectură de interior la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Acum locuiește în capitală și își împarte timpul între artă și design interior. Care este diferența dintre cele două? Ne spune Bianca Olimpia Abăcioaei în interviul de mai jos.

Am vorbit cu ea despre ce înseamnă să fii artist în România, cât de greu este să ajungi să te întreții eminamente din asta, dar și care este relația artistului cu societatea și dacă are acesta puterea de a o influența sau de a o schimba. Am vorbit despre fericire și arta inspirată din tradiția românească.

Am copilărit în nordul țării, în frumoasa lume a satului românesc, iar dorința mea pentru studiu și cunoaștere mi-a creionat parcursul pentru ceea ce sunt astăzi: un om creator, artist și arhitect de interior. Am studiat artă monumentală la Liceul de Arte Plastice „Ștefan Luchian” din Botoșani și apoi arhitectură de interior la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Acum sunt în București și îmi împart timpul între artă și design interior.

Bianca Olimpia Abăcioaei: „Studiind arta mi-am dezvoltat mult imaginația și talentul de a desena, pentru că mâna artistului este unealta sa către a-și transpune visele și imaginația pe hârtie”

Ai terminat un liceu de artă și apoi ți-ai continuat pregătirea cu studii în arhitectură. Ce ai învățat din fiecare zonă? Cum te-a ajutat fiecare perioadă și fiecare tip de pregătire pentru că sunt abordări și paradigme totuși diferite…

Așa este, am început cu studii de arte plastice și am continuat cu arhitectura de interior. Perioada liceului a fost una efervescentă pentru mine, mi-a plăcut și am învățat multe despre istoria artei, despre vechi civilizații, despre artă și artiști. Am învățat despre culori, pigmenți și diverse tehnici de lucru, în cadrul atelierelor, (pictură în tempera, acuarelă, ulei, pictură murală, desen de observație, modelaj în lut etc.).

Studiind arta mi-am dezvoltat mult imaginația și talentul de a desena, pentru că mâna artistului este unealta sa către a-și transpune visele și imaginația pe hârtie. Am participat, de asemenea, la concursuri, expoziții și olimpiade. Acestea au fost niște experiențe considerabile ce m-au ajutat ulterior în parcursul meu profesional. În esență, consider că liceul a fost o o piatră solidă în clădirea traseului meu artistic.

Studiile de arhitectură au fost puțin diferite ca abordare față de arta plastică, dar multe dintre cunoștințele pe care le-am căpătat în perioada liceului m-au ajutat în parcursul universitar.

Ceea ce am învățat în perioada celor cinci ani de facultate au fost o bază pentru meseria de arhitect de interior. Designul interior, față de arta plastică are și un rol major de funcționalitate, pe lângă estetică, astfel am învățat noțiuni tehnice despre materiale, finisaje, lumină, proporții, depre stiluri și istoria mobilierului, fotografie, grafică digitală. Studiile de arhitectură sunt destul de complexe și te ajută să alegi ulterior orice cale de manifestare artistică, fie că e design de interior sau de obiect, vestimentar, de bijuterie, scenografie sau ilustrație, așa cum am ales eu.

Astfel, arhitectura mi-a influențat parcursul meu către zona ilustrațiilor grafice, realizate în tuș pe hârtie, definite printr-o acuratețe și o simplitate a liniei desenului, asa cum sunt desenele de arhitectură.

Bianca Olimpia Abăcioaei
Bianca Olimpia Abăcioaei la un târg în București

Cum descrii stilul tău artistic și care sunt sursele tale de inspirație?

Stilistic, arta mea este o simbioză de elemente specifice diferitelor manifestări artistice. Ceea ce  m-a influențat prin studiul artei și al arhitecturii de-a lungul timpului am compus într-o formă personală. Atmosfera generală a lucrării o situează într-o zonă abstractă, grafică, cu elemente din sfera miniaturilor, a artei bizantine sau japoneze, și de asemenea din arta tradițională românească.

Mă inspiră tema creației umane și strânsa legătură dintre om, natură și univers, legătura dintre divin și teluric. Aș defini arta mea ca o simbioză, de stări, gânduri, cu simboluri și elemente desprinse din diferite experiențe vizuale, auditive sau de lectură ce își lasă o amprentă în imaginar. Ilustrațiile sunt o invitație la meditație și introspecție silențioasă într-un univers atemporal și aspațial unde natura și tradiționalul se împletesc cu modernul și reveria. Ceea ce definește arta mea este stilul minimalist al desenului cu personaje monumentale și contemplative.

Fascinația pentru ceea ce este ancestral și vetust, pentru arhitectura vernaculară și vechea lume a satului românesc, pe care o percep în contemporan ca pe o lume de basm, o lume a visului, mă inspiră să realizez ilustrații care să te poarte ușor către această zonă.

Dorința de a mă desprinde de realitatea concretă, de refugiu în imaginar mi-a însuflețit crearea unei lumi atemporale cu personaje nepământene, contemplative. Acestea sunt totodată ca niște făpturi hieratice, înnobilate prin acest port alături de flori, ca simbol al frumuseții, al fragilității și ciclicității vieții umane, țesută din iarbă, lumină și gând. Auriul, strălucitor și regal transformă adesea personajele feminine în regine aducătoare de pace și frumusețe.

Bianca Olimpia Abăcioaei: „Este încă puțin greu sa mă susțin doar din artă, dar sper ca treptat să dezvolt mai mult această latură și să poată fi o sursă de venit constantă”

Ce înseamnă ABOcreations? Povestește-ne puțin despre proiectul tău… 

ABO este identitatea brandului meu și reprezintă inițialele numelui meu, Abăcioaei Bianca Olimpia. Iar ABOcreations reprezintă tot ceea ce eu creez. Este, de asemenea, numele shop-ului meu online de unde se pot achiziționa o parte din lucrări. Orice creator își alege un nume care să îl reprezinte și să fie totodată ușor de recunoscut de către public, astfel eu am ales ABO.

Bianca Olimpia Abăcioaei
Bianca Olimpia Abăcioaei desenând în atelier

Care sunt cele mai apreciate lucrări inspirate din tradiția românească pe care le-ai făcut?

Sunt într-adevăr câteva lucrări din această colecție inspirată din folclor care se și vând cel mai bine, inclusiv ca art print pentru bluze sau tricouri. Exemple sunt lucrările: „Țesătoarea de vise”, „Triumf”, „Drumul Apei”, „Împărăteasa”, „Fuiorul cu vise”, „Tandrețe II” sau cele pe tema cuplului, din seria „Sămânța Creației”, „Reverie”, „Trinitate”.

Ai ajuns să trăiești exclusiv din ABOcreations? Sau este doar o sursă de venit suplimentară?

Momentan, este o sursă de venit suplimentară. Lucrez și ca arhitect de interior, astfel timpul meu este împărțit între proiectele de design interior și cele de artă. Deși tind mai mult către zona de artă, îmi place mult atmosfera de calm a unui atelier. Cred că și personalitatea mea mă ghidează mai mult către această direcție.

Este încă puțin greu să mă susțin doar din artă, dar sper ca treptat să dezvolt mai mult această latură și să poată fi o sursă de venit constantă.

Crezi că un business cu obiecte inspirate din tradiția românească poate să fie profitabil în România?

Cred că se poate, desigur, ca orice business, atâta timp cât vii și cu originalitate și inovație. Tradiționalul românesc în forma lui pură, este frumos, plin de semnificații, simboluri care pot fi o sursă creatoare de noi idei și interpretări. Consider important să nu ne limităm la un mimesis, ci să fim creativi și să readucem trecutul într-o manieră contemporană.


Bianca Olimpia Abăcioaei și o călătorie către ținuturile îndepărtate

Bianca Olimpia Abăcioaei a creat, la începutul lunii iulie, o expoziție solară, cu parfum de flori de câmp, care să ne poarte în locuri și timpuri imaginare. Lumina caldă a soarelui dinlăuntrul meu este prima expoziție personală de artă grafică și ilustrație.

Expoziția a fost cu vânzare, iar pe lângă lucrările expuse oaspeții au putut găsi în cadrul vernisajului și un mic corner din shop-ul online al artistei, www.abocreations.com, cu printuri de artă, tricouri și tote bag-uri cu ilustrațiile din expoziție.


Cum descrii experiența de a fi artist independent și de a-ți gestiona propria carieră?

Să fiu artist independent este o împlinire pentru mine. Îmi place să petrec timp cu mine însămi și să îmi gestionez timpul și modul de lucru. Poate fi și dificil uneori când te confrunți cu lucruri noi și ești responsabil pentru deciziile pe care trebuie să le iei singur. Cred că este importantă perseverența și dorința continuă de creștere. Interacțiunea directă cu oamenii și feedback-ul primit sunt încurajatoare de cele mai multe ori pentru mine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *