Pompierii din Botoșani au fost solicitați, vineri seară, să intervină pentru căutarea unui tânăr, în vârstă de 16 ani, care a intrat în apele râului Prut, pe raza localității Rădăuți Prut și nu a mai ieșit la suprafață.
”Din primele informații, acesta era cu mai mulți prieteni, care au încercat să îl salveze. Nu au reușit și au sunat la 112 după ajutor”, a declarat Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Coțușca și Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două bărci, dar și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Botoșani. Până vineri seară, în jurul orei 22.00, botoșăneanul nu a fost găsit.
O altă nenorocire s-a produs, marți, în râul Siret
Un tânăr de 18 ani, din Botoșani, a murit înecat după ce a sărit în apă să salveze o oaie. Petrică a mers la domiciliul mamei din comuna suceveană Zvoriștea pentru a o ajuta pe aceasta la treburile gospodărești, implicit la pășunarea ovinelor de la o stână pe care aceasta o deține pe raza localității.
De dimineață, el s-a deplasat împreună cu fratele său, în vârstă de 13 ani, la stână din localitate cu scopul de a pășuna ovinele. În jurul orei 12.00, în timp ce acesta supraveghea ovinele, fiind pe marginea râului Siret a observat faptul că o ovină a căzut în apă. Imediat a sărit cu scopul de a o salva.
Din cauza debitului crescut al râului Siret, botoșăneanul nu a mai reușit să iasă din apă, motiv pentru care a început să strige după ajutor, fiind auzit de către fratele său, care a dat alarma și oamenii din jur au sunat la 112. La fața locului s- deplasat un echipaj SMURD, un echipaj de pompieri cu barcă din cadrul ISU Suceava și un echipaj de poliție. Ulterior, Petrică a fost scos din apă, s-au aplicat manevre de resuscitare însă a fost constatat decesul.