FOTO Descinderi cu poliția la un cămin de bătrâni din Botoșani! Peste 30 de persoane erau în interior

Descinderi la un cămin de bătrâni din municipiul Botoșani! Polițiștii au descins, vineri dimineață, la centrul de bătrâni situat pe strada Viilor. Aceștia așteaptă să apară și celelalte organe de anchetă pentru a face verificări.

Potrivit primelor informații, căminul de bătrâni respectiv, care este controlat de medicul Daniela Babei, care lucrează la Unitatea de Primiri Urgenţe, ar fi fost declarat închis, dar în interior erau peste 30 de persoane.

Aceste case sociale funcționează ca spații de cazare, la fel ca o pensiune, în baza unei autorizații emise de Ministerul Turismului, fără niciun aviz de la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale sau din partea instituțiilor din subordinea acestuia. Practic, patronii acestor stabilimente profită de legislația deficitară și desfășoară activități de îngrijire bătrâni, fără a se supune normelor privind îngrijirea vârstnicilor în unități de specialitate, fără a fi nevoiți de să dispună de personal de specialitate așa cum ar trebui să aibă un azil de bătrâni.

„Astăzi, 14 iulie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Direcției de Sănătatea Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă au desfășurat activități specifice de verificare a legalității de funcționare, în mai multe locații, din municipiul Botoșani, în care, existau informații, că sunt îngrijite persoane vârstnice. Activitățile sunt în curs de desfășurare, urmând ca la finalizarea acestora să fie comunicate măsurile dispuse”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Poliţiei, Delia Nenişcu.

 

FOTO Imagini șocante dintr-un cămin de bătrâni privat din Botoșani! Seniori cu ochii vineți, lăsați dezbrăcați, hrăniți cu porții minuscule. Ce se întâmplă atunci când vin controalele

4 thoughts on “FOTO Descinderi cu poliția la un cămin de bătrâni din Botoșani! Peste 30 de persoane erau în interior

  1. Este inchis si are contract de servicii medicale cu Dr.Gurau de la Ambulanta Botosani,care este si manager si nu ar avea ce sa caute acolo.

  2. Mda, si ce ii vor face?? De ani de zile asta taie si spanzura cu lagarele ei si nimeni nu ia masuri. Sa nu-mi spuna cineva ca nu se stia la nivel inalt. doar locatia e in vazul lumii, de ce nu se fac controale neanuntate si mai des? Astea sunt praf in ochi. Toti sunt mana-n mana.

  3. o doare undeva pe … la fel ca pe toti care mancau de acolo … au primit vacante cei de la control iar de la stat banuti pentru cei cu probleme grave acolo se duc banii din sanatate prin intermediari excursii prin dubai…. cadou… se stie !

  4. Se stie de cand lumea si pamantul de ilegalitatile acestei doctorite,dar nu face nimeni nimic concret si definitiv!Se da la „fund”o perioada dupa care revine bine mersi la aceleasi probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *