Lotul României scrie istorie la Olimpiada Internațională de Matematică din Japonia: locul 1 între țările din Europa și locul 4 în clasamentul pe națiuni

Lotul României scrie istorie la Olimpiada Internațională de Matematică din Chiba, Japonia: locul 1 între țările din Europa și locul 4 în clasamentul pe națiuni, cea mai bună clasare din 1999.

Cinci medalii de aur, o medalie de argint și un total de 208 de puncte clasează România pe cea mai bună poziție din ultimii 24 de ani, fiind depășită doar de China, Statele Unite ale Americii și Koreea.

Rezultatele obținute de cei șase elevi din echipa noastră sunt: medalii de aur:  David-Andrei Anghel, care a obtinut maximum de puncte, Liceul Internațional de Informatică, București,  Andrei Moldovan, Liceul Internațional de Informatică, București,  Robert Dragomirescu, Liceul Internațional de Informatică, București, Pavel Ciurea, Liceul Internațional de Informatică București,  Andrei Chiriță, Colegiul Național de Informatică Tudor Vianu București.

Medalie de argint: Radu Lecoiu, Liceul Internațional de Informatică, București.

​Delegația României a fost coordonată de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, și însoțită de lect. dr. Mihai Chiş, de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, de Lucian Țurea, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București și de Ana Naghi, observator din partea Ministerului Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *