Greutățile cu care se confruntă botoșăneanul Cătălin Bordea: „Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă ca am plecat din Botoșani degeaba”

Botoșăneanul Cătălin Bordea nu trece prin cea mai bună perioadă a vieții sale. Juratul de la „iUmor” mărturisește că întâmpină greutăți pe plan personal, iar mama sa are din nou probleme de sănătate.

În urmă cu câteva săptămâni se zvonea că vedeta de la Antena 1 s-ar fi despărțit de soția lui și că ar suferi enorm din această cauză. Cătălin Bordea evită să vorbească despre divorț, însă precizează că se confruntă cu probleme personale și că trebuie să își mențină echilibrul.

„Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă ca am plecat din Botoșani degeaba”

Comediantul nu ezită să recunoscă faptul că are probleme pe plan personal, însă se bucură că prietenii îi sunt alături în această perioadă. Din păcate, mama lui Cătălin Bordea are probleme de sănătate, iar cancerul i-a recidivat, scrie Libertatea.

„Tot ce pot să spun momentan e că am avut un an greu. M-am întors din America Express cu niște experiențe extraordinare, dar foarte obosit. Probleme personale mari. Mama panicată că i-a recidivat cancerul. Însă încerc să mă țin conștient și lucid pentru că am niște responsabilități. Față de mine, de prietenii care îmi sunt alături și fața de șansa pe care am primit-o de la viață. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă ca am plecat din Botoșani degeaba. Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate”, a declarat Cătălin Bordea pentru cancan.ro.

Câștigătorul „America Express” încearcă să treacă cu demnitate peste situațiile neplăcute din viața lui și să țină capul sus indiferent de problemă. Cătălin Bordea își dorește ca publicul să îl vadă la fel ca până acum și are nevoie de înțelegere din partea celor care îl apreciază.

„Cătălin a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-și salva căsnicia” Au apărut din nou zvonuri potrivit cărora Cătălin Bordea și soția sa, Livia, ar avea probleme în căsnicie. Cancan.ro a anunțat că partenera câștigătorului de la America Express l-ar fi părăsit și s-ar fi mutat și din casa în care locuiau împreună. Cătălin Bordea ar fi foarte afectat de această situație și ar fi făcut tot ce i-a stat în puteri ca să își salveze căsnicia. Întotdeauna comediantul a avut numai cuvinte de laudă la adresa Liviei și nu ezita să îi spună în public cât de mult o iubește. „Cătălin a făcut tot ceea ce i-a stat în putere pentru a-și salva căsnicia. Livia voia să se despartă dinainte de plecarea la America Express, însă au decis să mai discute după întoarcerea lui Cătălin. Și-au spus că două luni departe unul de celălalt nu este chiar puțin, așa că poate își revin. El a fost cel care s-a opus categoric, o iubește enorm.

A fost inclusiv la psiholog pentru a încerca să rezolve anumite lucruri la el, în interiorul lui, a progresat enorm. Pe ea o adoră, o tratează extraordinar. Dar pur și simplu nu au reușit să învie flacăra aia a iubirii, care în sufletul ei nu mai e la fel de puternică. Acum sunt depărțiți, iar el suferă foarte mult. O face însă discret, cu demnitate, altă soluție oricum nu are. Ea a plecat de acasă temporar, a fost decizia ei. Nu s-au certat, nu s-au înșelat, nu există nimic de genul acesta”, a declarat un apropiat al actorului, pentru sursa mai sus menționată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *