Doi botoșăneni au murit din cauza spirtului contrafăcut. Cei care au pus la vânzare alcoolul au primit 70 de ani de pușcărie

Doi bărbați din Botoșani au fost găsiți morți într-o pădure din Sibiu, după ce au băut spirt contrafăcut.  Aceștia au murit intoxicați cu alcool metilic, la fel ca cei 10 oameni din Iași.  

Botoșănenii lucrau la o firmă de exploatare a lemnului. Este vorba despre doi botoșăneni de 45 și 51 de ani, care au fost găsiți morți în pădure la Boian, în 2020. Aceștia se aflau în apropierea unui canton. Botoșănenii au fost găsiți la o distanță de aproximativ 1 km față de cantonul în cauză, pe un drum forestier, potrivit IPJ Sibiu.

Potrivit Ziarul de Iasi, iordanianul Fuad Ahmed şi doi irakieni, Zuhair Abdel Nabi Ali Dawoud şi fiul acestuia, Abdul Satar Dawoud, au fost trimişi în judecată în octombrie 2020 pentru omor calificat, înşelăciune, falsificarea de alimente, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Zuhair Dawoud a fost acuzaat şi de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, întrucât nu declarase un pistol şi trei cartuşe găsite la percheziţie. Cei trei au fost acuzaţi că, profitând de starea de urgenţă şi de lipsa spirtului de pe piaţă, au preparat şi vândut în martie-aprilie 2020 un amestec de alcool metilic, apă şi vopsea de ouă pe care l-au vândut en-gros ca alcool sanitar. Alcoolul metilic este deosebit de toxic, letal chiar în cantităţi reduse. Inculpaţii au vândut în total aproximativ 5.300 de sticle de „spirt”, la 7 lei bucata.

Apărarea a insistat că fapta celor trei putea fi considerată cel mult ucidere din culpă. Ei nu intenţionaseră să ucidă pe nimeni şi nu acţionaseră direct asupra victimelor, pentru a se putea vorbi de omor calificat. Pur şi simplu folosiseră un produs mult mai ieftin decât alcoolul etilic, pentru a obţine un profit mai mare. În plus, fiind musulmani, cei trei nu erau familiarizaţi cu alcoolul şi cu efectele acestuia. De altfel, folosind un furtun pentru a trage cu gura alcoolul metilic din bidoane, cei trei se puseseră ei înşişi în pericol. Era evident că nu cunoşteau efectele alcoolului metilic, deci nu putea exista intenţia de a ucide. Legea penală română nu presupune însă că autorul unui omor a acţionat neapărat cu intenţie. Ca urmare, tactica apărării nu a avut niciun succes în faţa judecătorilor.

În sentinţa pronunţată de magistraţii Tribunalului, cea mai severă pedeapsă a fost aplicată lui Abdul Satar Dawoud. Acesta a fost găsit vinovat de falsificare de alimente, înşelăciune în formă continuată şi omor calificat la un total de 22 de ani şi 9 luni de închisoare. După liberare, el nu va mai avea voie să administreze o societate specializată în producerea sau comerţul cu dezinfectanţi, băuturi alcoolice ori produse de curăţenie timp de 5 ani. Aceleaşi fapte au fost reţinute şi în sarcina lui Zuhair Abdel Nabi Ali Dawoud, condamnat la 22 de ani şi 6 luni de detenţie, cu aceeaşi interdicţie de a administra societăţi comerciale. O pedeapsă ceva mai uşoară, de 20 de ani şi 6 luni de închisoare va fi executată de Fuad Ahmed. Din pedepse vor fi scăzuţi cei trei ani de când inculpaţii se află după gratii, în stare de arest.

Potrivit sursei citate, judecătorii au dispus şi confiscarea a 1.440 de bidoane a jumătate de litru cu spirt falsificat ridicate din depozitele arabilor şi a încă 1.990 de bidoane cumpărate de la ei de mai multe firme. Au fost confiscaţi şi 36.000 lei, o parte dintre ei fiind bani încasaţi de la clienţii cărora cei trei vânduseră spirtul, ca şi pistolul nedeclarat poliţiei. Banii confiscaţi abia dacă vor ajunge însă pentru plata spitalizării uneia dintre victime, apreciată de reprezentanţii Spitalului „Sf. Spiridon” la 18.000 lei. Despăgubirile totale acordate de judecători familiei victimelor se ridică la 1,12 milioane lei. Cei trei vor trebui să plătească din 150.000 lei, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat. Sentinţa nu este definitivă, ea putând fi contestată cu apel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *