Emoțiile l-au dat de gol! Un șofer i-a făcut pe polițiști să-l verifice după o manevră ciudată

Un șofer din județul Botoșani s-a dat singur de gol că are ceva de ascuns după ce a făcut o manevră ciudată în fața polițiștilor. Tânărul, din comuna Mihai Eminescu, circula, luni, pe drumul național D.N. 29 B. Când a văzut autospeciala de poliție, acesta a frânat brusc și a efectuat manevra de mers înapoi. Polițiștii i-au făcut semn să oprească.

Ulterior, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis, urmând ca în funcție de rezultate să fie dispuse măsuri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *