Campanie pentru scăderea populației de câini abandonați pe domeniul public, la Botoșani. Cinci instituții publice și Asociația pentru Protecția Animalelor ADOR sunt implicate

Primăria Municipiului Botoșani, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) – Biroul pentru Protecția Animalelor, Poliția Locală, Direcția Servicii Publice și Asociația pentru Protecția Animalelor ADOR au încheiat un protocol de colaborare în vederea conștientizării proprietarilor de câini (metiși) în ceea ce privește obligativitatea acestora de a castra/steriliza animalele pe care le dețin.

Campania, care are ca scop și scăderea populației de câini abandonați pe domeniul public, va demara sâmbătă, 8 iulie 2023, de la ora 08:30, cadru în care botoșănenii vor fi informați că pot să-și sterilizeze GRATUIT animalele pe care le dețin la cele două cabinete veterinare partenere, situate pe strada Calea Națională nr. 42 C (dr. Iulia Ciuban) și pe strada Vâlcele nr. 156 (Petland), prin sprijinul financiar acordat de partenerii Asociațiile ADOR din Europa.

Sterilizările se vor face în anumite termene și condiții, în baza unei evaluări medicale privind starea clinică a animalelor ce vor fi supuse acestor intervenții și în limita fondurilor disponibile. Deținătorii unuia sau mai multor animale de rasă comună sunt obligați să-i sterilizeze, conform prevederilor art. 13^2 din OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Amenzile prevăzute de lege pentru nerespectarea acestor îndatoriri sunt între 5.000 și 10.000 de lei. Nici abandonul nu este o soluție – se pedepsește prin lege cu amenzi între 3.000 și 12.000 de lei, transmite printr-un comunicat Primăria Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *