Accident pe o stradă din municipiul Botoșani. A fost produs de un tânăr de 27 de ani, care a urcat beat la volan

foto arhiva

Accident duminică, 2 iulie, pe o stradă din municipiul Botoșani, provocat de un tânăr beat. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că pe strada Doboșari, din municipul Botoșani, a avut loc un accident rutier, iar conducătorul auto este posibil să se afle sub influența alcoolului.

Echipajul de poliție dirijat la fața locului a stabilit faptul că, un tânăr de 27 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se deplasa pe strada Doboșari, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a părăsit partea carosabilă. În urma evenimetului rutier, nu au rezultat pagube materiale sau victime.

Fiind testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la o unitate spitalicească, pentru recolatarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *