Un nou transfer pe axa Botoșani – FCSB! Fotbalistul pe care a pus ochii Gigi Becali

Gigi Becali a renunțat la fotbaliștii străini. Patronul vicecampioanei FCSB s-ar fi reorientat către un fotbalist din Superliga.

Un nou transfer pe axa Botoșani – FCSB s-ar putea realiza în cursul zilelor viitoare. Becali vrea să mai aducă un fundaș central la echipă, iar soluția ar putea fi identificată la „prietenul” Iftime.

Helmut Duckadam, legendarul portar al Stelei, este de părere că Victor Dican, un tânăr fotbalist în vârstă de 22 de ani, de la FC Botoșani, ar putea fi o soluție pentru FCSB, în centrul apărării, și susține că n-ar fi exclus ca Gigi Becali să vină cu o ofertă pentru a-l cumpăra.

„Au spus că mai vor un fundaș central, dar e sub contract. Nu știu dacă nu se referă la Dican. Mie-mi place”, a spus Helmut Duckadam, potrivit Digisport.

Victor Dican are o cotă de piață, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com de 900.000 de euro, noteaza sport.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *