Cum poţi face contestaţie pentru o amendă de circulaţie în 2023. Ce se schimbă de fapt

Deputaţii au adoptat un proiect prin care un şofer poate face plângere împotriva unei amenzi primite şi la judecătoria din zona în care are domiciliul conducătorul auto.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în vederea stabilirii posibilităţii de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediu contravenientul, în prezent, plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

Astfel, iniţiativa legislativă modifică primul alineat al art. 118 din Capitolul VIII „Căi de atac împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei” al OUG 195/2002 după cum urmează: „Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătorie în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliului sau sediul contravenientul”.

În forma în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă este prevăzut: „Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta”.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul, în calitate de for decizional, şi astfel legea merge la promulgare.

Sursa. antena3.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *