Amendă de 13.000 de lei dată de polițiștii de frontieră botoșăneni pentru țigări ilegale în valoare de 1.900 de lei

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca a descoperit, în două autoturisme ale unor cetăţeni români, 7600 de ţigarete pe care persoanele intenționau să le introducă ilegal în România, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

În data de 26 iunie a.c., în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, doi cetățeni români, la volanul unor autoturisme înmatriculate în România.

”În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunțite asupra persoanelor şi mijloacelor de transport, în urma cărora echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bordul unui autoturism şi în bara din spate a celuilalt, cantitatea de 7.600 de ţigarete (380 de pachete) proveniență Duty Free”, a precizat Răcnea.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura ridicării produselor accizabile, în valoare totală de 1.900 de lei, persoanele fiind sancționate de către lucrătorii vamali cu amendă contravenţională în valoare totală de 13.000 de lei, cu mențiunea reținerii autoturismelor până la plata amenzii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *