Noi beneficii pentru funcționarii publici. Legea promulgată de președintele României

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea decontării, de la 1 ianuarie 2024, prin decizie a Consiliului local, a cheltuielilor de transport funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local din comune.

Mai exact, potrivit actului normativ, cheltuielile de transport ale funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor şi din instituţiile şi serviciile publice de interes local din comune vor putea să fie decontate, începând cu 1 ianuarie 2024, prin decizie a Consiliului local.

Noi beneficii pentru funcționarii publici. Cheltuielile pentru transport vor fi suportate de stat

Actul normativ modifică şi completează Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în sensul acordării posibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcţionarilor publici şi personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.

„Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale ‘Administraţie’ din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local”, prevede actul normativ.

Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport se va stabili prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

„Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se va realiza de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat. Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport se va stabili prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei”, se mai arată în documentul publicat pe site-ul administratie.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *