Șoferi cheflii, trași pe dreapta de polițiștii botoșăneni. Cât de beți au urcat la volan

Trei botoșăneni au fost prinși, în weekend, băuți la volan. Sâmbătă, 17 iunie 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au oprit pentru control, pe strada Școlii, în localitatea Dragalina,  un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Duminică, 18 iunie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 296 A, în comuna Răchiți, județul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani, din aceeași localitate.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani, au oprit pentru control, pe strada Curcubeului, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din același municipiu.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, în cazul tuturor celor trei șoferi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *