Ce a pățit o femeie din Botoșani când a ajuns cu produsele la casa de marcat dintr-un hipermarket. „Mi-a rămas pe suflet”

O femeie din Botoșani a mers cu cei doi băieți ai săi la cumpărături la un hipermarket din municipiul Botoșani. Gabriela Ivan, care este președintele asociației de autism din Botoșani, a povestit pe rețelele de socializare întâmplarea de la casa de marcat, din urmă cu câteva zile, care i-a arătat cât de buni pot fi unii oameni. Se spune că binele se face în tăcere. Iată un exemplu concret în acest sens:

Am fost cu Alex și Adi la cumpărături la unul din magazinele mari, și nu pentru a căuta produsele lor de marcă ci doar pentru că este mare  ca și spațiu! Da, pentru că îmi oferă una din oportunitățile de a nu ieși repede din magazin, iar pentru băieți îmi pot construi și analiza un plan, să facă față tuturor stimulilor și cerințelor de adaptare la nou în mod spontan, dar într-un mod cât mai firesc și acceptat ochilor privitorilor. Nu fugim de asta, ba găsim cât mai oportun orice „provocare”.

Zgomotele de diferite tonalități, forfoteala continuă, multitudinea de culori, mirosuri, obstacolele, pentru Alex pot reprezenta niște factori de stres, inhibiție sau de suprastimulare. Nu mai spun de faptul că mai adaug și eu cerințele: ,, Atenție, pune, arată, ce vrei?!, stai, dă-mi, acum punem, acum plecăm, așteptăm, mănânci după ce ieșim etc…..toate cu rol de predictibilitate, orientare, coordonare, control emoțional, dar și recompensă!

De ani buni lucrăm la asta!, de pe vremea când Alex nu putea nici 50m să meargă mai departe de casă fără să se trântească pe jos, să țipe și să se lovească! Acum, pe lângă faptul că a intrat și ieșit ,, în regulă,, dintr-un magazin mare, a mai avut și responsabilități: de a duce, împreună cu Adi, căruțul și de a face față cu brio avalanșei de cerințe și stimuli! Aceasta e fața autismului, trăită și simțită zi de zi, în pași mici, dar la intensitate maximă!

Ajunși la casa de marcat, ne organizam noi mai bine…cum stăm, cum punem pe bandă produsele, apoi cum ieșim și mâncăm cornul oreo (recompensa), când o voce caldă, liniștitoare a unei domnițe mă întreabă:
,,Pot să vă ajut?!,,…Da, dacă doriți?!, am răspuns, puțin surprinsă.
Nici una, nici două mi-a așezat cu calm produsele pe bandă, și de partea cealaltă a bandei, deja băiatul care o însoțea mi le punea înapoi în căruț!

Ador oamenii care trăiesc emoția mai presus de cuvinte și folosesc tăcerea ca pe un pretext de a face o faptă bună! Îi mulțumesc, iar zâmbetul doamnei îl vizualizez și acum, pentru că mi-a rămas pe suflet!”, a scris femeia pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *