FOTO Doctorița din Botoșani, care la 81 de ani, uimește prin puterea sa de muncă. „Nu am fumat niciodată, nu am băut, nu am pierdut nopțile”

La vârsta de 81 de ani, o doctoriță din județul Botoșani uimește prin puterea sa de muncă. Ea își face meseria ca în tinerețe, fiind medic de familie pentru peste 2.000 de locuitori din comuna Mihăileni. Valeria Niculescu este cel mai în vârstă cadru medical în activitate din județul Botoșani. Din 2009 a preluat medicina de familie din localitate după ce fostul medic a devenit primar al comunei. De atunci, face naveta de la Botoșani la Mihăileni pentru a putea avea grijă de localnici. Spune că în prezent tinerii aleg să lucreze în orașele mari și tocmai de aceea nu se găsesc profesioniști pentru cabinetele din mediul rural.

„Am timpul la discreție. La un moment dat, domnul primar a fost în imposibilitatea de a semna contractul pentru medicina de familie, neavând medic și la vremea aceea, prin 2009, eram singurul medic specialist de medicină de familie disponibil și am acceptat la rugămințile dumnealui, înțelegând care este problema. Eu veneam tot din medicina de familie, am avut cabinetul meu”, ne-a mărturisit Valeria Niculescu.

A făcut sport de performanță

Este recunoscută în localitate pentru profesionalismul său, dar și pentru stilul de viață pe care îl duce, fiind o persoană foarte activă. Secretul său? Munca și echilibrul. Valeria Niculescu a făcut sport de performanță, respectiv atletism, dar a practicat și sporturi de echipă. La bază este medic pediatru, o ramură a medicinei pe care a iubit-o nespus pentru că i-a plăcut să ajute copiii.

„La un moment dat făceam jumătate pediatrie, jumătate medicină sportivă până când a venit un medic nou la medicina sportivă și am renunțat și am rămas pe pediatrie, iar apoi am trecut pe medicina de famillie”, mai spune medicul.

Deși ar fi putut să stea relaxată acasă și să nu mai bată drumul de la Botoșani la Mihăileni, doctorița nu fuge de muncă. Știe câtă nevoie este de ea în localitate și atât timp cât simte că poate ajuta va fi prezentă la datorie. Îi încurajează însă pe tineri să îmbrățișeze medicina și speră că la un moment dat îi va lua locul un tânăr medic destoinic.

„Nu am fumat niciodată, nu am băut, nu am pierdut nopțile”

La 81 de ani, medicul dezvăluie și secretul puterii sale de muncă. Nu a făcut niciodată abuzuri, a muncit cu plăcere și a făcut mișcare.

„Eu nu vreau să mă laud, dar nu am făcut abuzuri. Nu am fumat niciodată, nu am băut, nu am pierdut nopțile, mi-a plăcut ramura de medicină pe care mi-am ales-o, am lucrat cu foarte mult drag de copii. Foarte mulți fug de pediatrie, dar eu îi îndemn pe toți să meargă să facă pediatrie că e foarte frumoasă. Este grea în felul ei, dar dacă o înțelegi este foarte frumoasă. Am fost și sportivă. Cam asta este (n.r. secretul): munca și mișcarea, dar și cititul. Citesc foarte mult”, ne-a mărturisit medicul.

Potrivit directorului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Alina Mustiaţă, în județul Botoșani există mai mulţi medici de familie pensionari, care îşi continuă activitatea din cauza lipsei de personal medical. La nivelul județului sunt vacante 24 de posturi de medic de familie.

Autor: Mihaela Macovei

Tot mai multe localități din județul Botoșani rămân fără medici de familie. Cel mai în vârstă are 81 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *