Vouchere de vacanţă 2023. O nouă categorie de bugetari va primi 1450 de lei pe card

În urma ameninţărilor cu proteste, Guvernul a decis să ofere vouchere de vacanță angajaților din sistemul de sănătate care nu beneficiau. A fost una din revendicările oamenilor care au fost imediat rezolvate.

Angajații din domeniul sanitar au amenințat cu grevă generală, astfel că au primit şi ei tichete de vacanţă, ca alţi bugetari din sistem.  Deocamdată angajații din domeniul sanitar au început greva japoneză pe 7 iunie, dar au amenințat cu sistarea totală a activităţii. Cum s-a ajuns la această discriminare? Ciudățenia a apărut pentru că unele unități sanitare sunt finanțate direct de la bugetul de stat, iar altele au ca asociat unic consiliile județene și primăriile.

Cum acestea aveau sau nu aveau buget, așa erau acordate și voucherele, dar acum situația s-a remediat. Ca urmare a negocierilor, s-a decis ca Ministerul Sănătății să facă o ordonanță de urgență prin care plata voucherelor de vacanță să fie asigurată de la bugetul de stat pentru toate unitățile spitalicești.

„Acordarea voucherelor de vacanță la nivelul unităților sanitare publice nu s-a efectuat în mod unitar, fapt care a generat discriminări între salariații diferitelor unități sanitare din sistemul sanitar public.

Greva japoneza a inceput pe 7 iunie. Astfel, în unele unități sanitare personalul din cadrul UPU, CPU, medicii rezidenți, personalul de cercetare, etc au beneficiat de vouchere, fiind finanțați integral de la bugetul de stat, în timp ce personalul medico-sanitar, TESA, personalul de deservire, etc nu a beneficiat de acest drept, neavând aceeași sursă de finanțare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență.

Potrivit textului noii ordonanțe, plata voucherelor de vacanță se va face de la bugetul de stat, prin transferuri către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Se va face un contract distinct care va fi încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unității sanitare.  „Pentru toate celelalte categorii de angajați din sistemul public, autoritățile au găsit resurse financiare. Pentru sistemul public de sănătate, aceste resurse nu se găsesc din 2018! Atât timp cât finanțarea voucherelor de vacanță este lăsată la latitudinea ordonatorului de credite, evident că cele mai multe spitale nu-și permit să mai aloce bani pentru acestea, atâta timp cât își acoperă cu greu cheltuielile pentru funcționarea de zi cu zi!”, spunea Federația Sanitas, cu câteva zile în urmă.

Lista unităţilor care acceptă tichetele de vacanţă în acest an. Amenzi uriaşe pentru cine vinde vacanţa plătită de stat

Pentru a folosi voucherele de vacanță trebuie să accesezi lista de parteneri cu unități de cazare sau agenții de turism la care vrei să apelezi. Acestea sunt diferite în funcție de emitentul cardului de vacanță. Așadar, iată cele trei liste de unități de cazare și agenții de turism partenere, în funcție de emitentul cardului:

Cu ajutorul acestor link-uri poți căuta unitățile de cazare unde vrei să stai sau agențiile de turism la care vrei să apelezi pentru a vedea dacă sunt parteneri afiliați ai emitentului cardului și poți beneficia de serviciu. Totodată, cu cardul de vacanță poți merge apoi la hotel/pensiune sau agenție și poți plăti șederea sau serviciul. Atenție! Aceste vouchere sunt valabile doar pe teritoriul României și trebuie să informezi personalul că vrei să plătești cu vouchere de vacanță și să le prezinți alături de un act de identitate valabil, pentru a face dovada că tu ești proprietarul tichetelor. Pachetul obligatoriu trebuie să includă cazare, apoi transport, mâncare, agrement, tratamente balnear, în această ordine.

Pentru angajatorii din mediul privat. care beneficiază de vouchere de vacanță, regulile sunt dictate de compania care decontează costurile, iar fiecare firmă poate avea propriul regulament în acest sens.

Potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, în ultimii 5 ani au fost plătite cu tichetele de vacanță 2.118.729 de înnoptări. Conform sursei citate, există deja 337.336 de înnoptări plătite cu tichete în primele 5 luni din 2023, o creștere de 240%, de 3 ori mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Vești bune pentru românii care vor să călătorească vara această în țară! În pragul sezonului estival, cardurile de vacanță pentru 2023 au început să fie încărcate, o măsură mult așteptată atât de turiști, cât și de hotelierii și jucătorii din industria turismului. Voucherele vor putea fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru achiziționarea cazărilor și a serviciilor turistice, acestea fiind un stimulent important pentru turismul național.

Voucherele de vacanță sunt implementate pe piața din România de cinci ani, această strategie fiind aplicată și de alte state europene cu scopul dezvoltării turismului intern. Singurul an de pauză a fost 2021, când Guvernul nu a acordat vouchere noi, însă le-a prelungit pe cele rămase nefolosite din 2019 și 2020 (pe fondul pandemiei Covid-19). Potrivit unui sondaj realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, în ultimii 5 ani au fost plătite cu tichetele de vacanță 2.118.729 de înnoptări, o cifră care susține, încă o dată, aportul acestora.

Când vor fi încărcate cardurile de vacanță în 2023?

Începând din 2022, tichetele de vacanță sunt disponibile exclusiv pe suport magnetic, sub forma unui card care va fi alimentat și anul acesta cu 1.450 de lei, aceeași sumă ca și până acum. Pentru o parte din personalul din învățământ, cardurile au fost încărcate încă de la jumătatea lunii mai, dar autoritățile susțin că toate cardurile personalului din învățământ vor fi încărcate până la data de 31 mai 2023, exact la timpul pentru debutul sezonului de vară. Pentru ceilalți bugetari, se prefigurează că ele vor fi încărcate pe parcursul anului.

Important de precizat e faptul că voucherele au valabilitate de un an, că nu sunt rambursabile și că pot fi folosite numai de către beneficiarul lor, în baza unui act de identitate.

Pe platforma Travelminit.ro, plata cu cardul de vacanță este simplă și rapidă: turiștii pot selecta hotelul, pensiunea sau vila unde doresc să meargă în concediu, verifică dacă unitatea de cazare acceptă plata cu vouchere, fac rezervarea și achită cu respectivul card de vacanță. Totul se desfășoară online, iar turistul primește confirmarea pe mail.

Tichetelele de vacanţă pe care le primesc românii au un termen de valabilitate în care trebuie folosite, în caz contrar tichetele expirând. De asemenea, tichetele pot fi folosite doar la unităţi HoReCa din România, nu şi din afara ţării. După ce le-a primit, beneficiarul alege agenția, hotelul, pensiunea sau unitatea de cazare unde dorește să meargă în vacanță.

Verifică, apoi, dacă unitatea aleasă este pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță pe care le-a primit. Beneficiarul merge apoi la hotel/pensiune/agenție etc. și plătește pur și simplu cu voucherele de vacanţă. Valoarea totală este de 1450 de lei. Filele au valori de 50 sau de 100 de lei.

„Voucherele de vacanță nu sunt transmisibile. Pot fi folosite doar de către titular, pe baza actului de identitate.  Vânzarea voucherelor de vacanţă este interzisă, iar amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei.

Orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei”, atrage atenţia Ministerul Turismului.

Vouchere de vacanţă 2023. Valabilitatea pe care o tichetele

Voucherele de vacanţă nu pot fi folosite pe timp nelimitat, informează autorităţile. „Voucherele au o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii”, mai precizează Ministerul Turismului.

Voucherele de vacanţă se impozitează cu 10%, iar suma respectivă, adică 145 de lei, este reţinută de angajator în momentul în care este acordat tichetul. Este important de ştiut că voucherele de vacanţă pot fi folosite doar la unităţi HoReCa din România, iar prin impunerea acestora, autorităţile mizează pe posibilitatea ca „românii să redescopere turismul din România şi frumuseţile acestei ţări”.

Amenzi consistente pentru cei care încearcă să vândă voucherele de vacanţă

Românii care primesc vouchere şi nu le folosesc în mod corect, încercând să le vândă pentru a lua bani pe ele, riscă amenzi substanţiale, la fel ca şi cei care le cumpără.

Astfel, o greşeală banală îi poate costa pe angajaţii care primesc vouchere de vacanţă zeci de mii de lei. Este vorba despre vânzarea voucherelor de vacanță, care nu pot fi folosite decât de titular.

Oficialii atrag atenţia că românii care încearcă să vândă vouchere de vacanţă riscă amenzi de până la 26.000 de lei. De asemenea, orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichete emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

„Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2026, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, a precizat Ministerul Finanțelor, potrivit RomaniaTV

O femeie și-a uitat poșeta pe o tarabă din Piața Centrală din Botoșani. Ce reacție a avut comerciantul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *