Un consilier local din județul Botoșani a decedat. Era membru al PSD. Social-democrații transmit un mesaj de condoleanțe

doliu, stiri, botosaniUn consilier local din județul Botoșani a decedat. Este vorba de consilierul local din cadrul Consiliului Local al orașului Darabani, Dănuț Hrimiuc, în vârstă de 57 de ani. Acesta era membru al PSD, deținând și funcția de vicepreședinte al organizației PSD din Darabani. Social-democrații transmit un mesaj de condoleanțe.

„Cuvintele sunt de prisos în aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă, mult prea devreme, a colegului nostru Hrimiuc Dănuț, consilier local și vicepreședinte al Organizației PSD Darabani, începând cu anul 2012. Născut în data de 01.10.1966 în Darabani, Dănuț a fost un om devotat meseriei sale de tehnician veterinar, un om optimist, energic, echilibrat, mereu alături de oameni, dar înainte de toate, a fost un soț și un tată model. Ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să aline sufletul familiei greu încercată de tragica despărțire.  Dumnezeu să-l ierte și să îi odihnească sufletul în pace!, a transmis organizația județeană a PSD Botoșani.

Tulburător! Bărbat din Botoșani lovit peste picioare cu o bâtă până ce oasele i s-au fracturat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *