Cum se vor echivala calificativele de la probele orale ale Bacalaureatului cu notele din cei patru ani de liceu

examen, bacalaureat, stiri, botosaniAnul acesta au fost anulate probele orale de Bacalaureat. Vor fi echivalate cu media notelor obținute în liceu. Anunțul a venit într-o zi cu mii de profesori în stradă si o nouă rundă de negocieri între sidicaliști și Guvern.

Autoritățile i-au anunțat pe dascăli că nu le pot oferi deodată creșterea salarială cerută, dar le vor da 45 la sută în primul an, nu 40, ca până acum. Chiar și asa, liderii de sindicat spun că este revolta mare în cancelarii, unde se vorbește și despre boicotarea examenelor.

În contextul protestelor de vineri și a grevei care nu va înceta curând, ministrul Educației, Ligia Deca, a decis în premieră anularea probelor orale de Bacalaureat, după ce deja le amânase acum două zile.

Un proiect de ordonanță de urgență menționează că probele de competențe se echivalează cu media notelor din cei 4 ani de liceu. Iar aceasta va corespunde unui calificativ.

De exemplu, pentru echivalarea probei de limba română, dacă media este cuprinsă între 5 și 6,99 elevul primește calificativul mediu. Cu media 7 și 8,49 primește calificativul avansat, iar pentru experimentat trebuie să fi avut între 8,50 și 10.

De asemenea, prin același proiect de ordonanță se anulează evaluarea de clasa a șasea și proba practică a examenului de titularizare.

Liderii de sindicat spun că unii dintre greviști sunt pregătiți să boicoteze examenele.

Marius Nistor, lider de sindicat: „Este o revoltă foarte mare în cancelarii, și indiferent cum se va termina această acțiune de protest. Dacă nu au rezultatele pe care le scontăm, se poate ajunge și la așa ceva”.

Peste 12 de mii de protestari din sistemul de educație au fost participat vineri la marșul de la Piața Victoriei și până la Palatul Cotroceni. Au venit inclusiv angajați din țară, nemulțumiți că, după mulți ani de școală, au ajuns să trăiască greu de la un salariu la altul.

Profesor: „Este un analfabetism economic să presupui că un număr uriaș de profesori vor veni doar pentru vocație. Sunt profesor de economie și mă simt jignit când ei ne spun că nu sunt bani”.

În timpul protestului, liderii de sindicat au fost chemați în clădirea Guvernului, pentru discuții cu premierul.

După o oră, mai mulți participanți furioși au încercat să rupă cordonul de jandarmi.

Cu dificultate, turbulenții au fost liniștiți, iar pe parcursul marșului nu au mai fost incidente.

Iar după două ore de discuții cu premierul Ciucă, reprezentanții sindicaliștilor au ieșit cu o nouă ofertă. A suplimentat prima rată din creșterea salarială, cea de la 1 ianuarie 2024, la 45 la sută din suma totală. Prima ofertă fusese de 40 la sută. În plus, profesorii vor lua în fiecare an, de Ziua Educației, o primă de 1.500 de lei. Banii vin din fonduri europene.

Profesor: „Guvernul se preface că negociază, joacă murdar. Schimbă regulile în timpul jocului. Cum să schimbi regulile de funcționare a unităților de învățământ preuniversitar la finalul anului școlar”.

O coloană de kilometri s-a deplasat către statuia Leu, cel mai apropiat punct de reședința președintelui Iohannis unde sunt permise acțiuni de protest.

Participanții au stat la Cotroceni două ore.

Mișcări similare au fost și în alte orașe din țară.

Profesor: „Ordonanța nu are putere, trebuie să ne convingă în mod real că noi vrem să mergem mai departe cu educația. Nu vom încheia nici o medie, suntem hotărâți!”

Sindicaliștii încă nu au un răspuns la oferta de vineri a guvernului. Practic, oficialii le-au propus ca de la 1 ianuarie 2024 prima tranță de bani din suma totală promisă să fie de 45 la sută. În total, în trei ani anagajații din Educație ar trebui să aibă o mărire a salariului de 60 la sută, în condițiile în care salariul debutantului să ajungă la nivelul salariului mediu brut, care este baza grilei de salarizare din învățământ.

Sindicaliștii spun că vor mărirea integrală de la anul și etapizat în trei ani. În plus au cerut ca de la 1 iunie să primească 1.500 de lei net și nu cum au primit acum, 1.000 de lei brut, care înseamnă 600 de lei net.

Tot guvernanții le-au promis 1.500 de lei, suma de bani pe care să o primească în fiecare toamnă, timp de 3 ani. Dar și să primească bani pentru orele pe care nu le-au susținut în perioada grevei dacă le vor recupera.

Cert este ca momentan suntem într-un blocaj. Duminică ar urma ca într-o ședință de guvern să fie adoptată ordonanță de urgență prin care autoritățile au anunțat că probele de competență de la examenul de Bacalaureat vor fi echivalate cu media notelor din timpul anilor de liceu.

Vorbim de probe orale la limba română, limba străină sau competențe digitale, care ar fi trebuie să înceapă luni, potrivit  Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *