FOTO O educatoare din Botoșani a deschis o super florărie în oraș. „Am ales să poarte numele fetiței mele”

O educatoare din Botoșani a deschis o florărie nouă, modernă și extrem de cochetă, în municipiul Botoșani. „Grădina lu‘ Iris” este un vis împlinit pentru Alexandra Dughilă, o tânără în vârstă de 28 ani, care și-a dorit dintotdeauna o florărie. Cu ajutorul soțului său, Alexandru, a reușit să amenajeze un spațiu cum nu mai există în județul nostru.

Alexandru are o firmă în construcții și s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă realizarea micii grădinițe cu flori. Locul a fost amenajat de el, dar fiecare colțișor scoate în evidență personalitatea remarcabilă a soției sale, Alexandra. Practic, totul a fost creat cu multă pasiune și dragoste de frumos.

Buchete de flori de la cele simple până la cele mai sofisticate, aranjamente florale dintre cele mai în vogă, dar și copăcei ornamentali, toate acestea pot fi achiziționate de la „Grădina lu‘ Iris”.

„Mereu am visat să am o florărie pentru că am o pasiune pentru flori. Acum, la câteva luni, de la nașterea fiicei mele, mi-am văzut și acest vis împlinit, așa că am ales ca florăria să poarte numele Iris, numele fetiței mele”, ne-a mărturisit Alexandra.

Și cu bani puțini poți realiza un buchet frumos atunci când alegi să lucrezi cu profesioniști. Tocmai de aceea la „Grădina lu‘ Iris” clienții pot găsi buchete și aranjamente florale după bugetul fiecăruia.

„Primesc și eu flori la grădiniță și îmi place felul în care mă simt în acel moment. Cred că fiecare femeie ar trebui să fie răsfățată cu un buchet drăguț, iar la „Grădina lu Iris” realizăm cele mai delicate și rafinate buchete de flori, care să stârnească emoții celor care le primesc”, spune tânăra.

De ce să alegi Grădina lu Iris

Asemenea florilor, fiecare dintre noi ne deosebim printr-un stil aparte de a ne comporta, de a ne îmbrăca, de a gesticula, exprima și așa mai departe. Personalitatea fiecăruia este ceea ce ne face unici, speciali, și mai este, pe de altă parte, primul indiciu în ceea ce privește alegerea buchetului de flori potrivit.

Există doamne și domnișoare delicate, caracterizate de feminitate, dar, în același timp, există femei extrovertite, care iubesc lucrurile îndrăznețe, ieșite din comun, iar la Grădina lu Iris clienții sigur nu vor pleca cu mâna goală pentru că vor găsi buchete chiar și pentru cele mai pretențioase doamne și domnișoare.

Super reduceri în fiecare marți

Fiind noi pe piață, cei de la „Grădina lu‘ Iris” oferă super reduceri în această perioadă, iar în fiecare zi de marți clienții beneficiază de discount-uri la toate cumpărăturile, fie că este vorba despre buchete, aranjamente florale sau copăcei ornamentali. Mai mult, cei care aleg să comande în această perioadă aranjamente pentru nunți, botezuri, cumetrii sau alte evenimente speciale din viața lor vor beneficia de discount-uri semnificative.

Grădina lu‘ Iris” este situată pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani între Kream Cafe și Castilio. Îi găsiți la numărul de telefon 0756.841.405, dar și pe Facebook: Grădina lui Iris, Instagram: Grădina lu Iris și TikTok.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *