Ministrul Muncii, Marius Budăi, întâlnire cu profesorii: A fost o discutie extrem de constructivă care pe mine m-a și emoționat. Eu însumi am doi copii în an terminal

În plină grevă a angajaților din educație, ministrul Muncii, Marius Budăi s-a întâlnit cu reprezentanții profesorilor. La finalul întâlnirii presa aștepta cu nerăbdare informații importante despre o eventuală soluționare a conflictului. În schimb, a avut parte de declarații despre frumusețea meseriei de dascăl, despre determinarea elevilor de a iubi școala. Subiectul fierbinte, cel al salarizării cadrelor didactice, a fost atins doar tangențial, și asta la insistențele reporterilor.

„Am discutat despre viitoarea lege a salarizarii, dar am discutat mai ales despre deminitatea de a fi dascăl, despre competentele copiilor nostri, despre cum facem un parteneriat intre munca si educatie pentru a indragosti copiii de meserie, indiferent de meserie, despre lucruri extrem de importante și nu s-a discutat doar de salarizare, nu au venit domnii profesori cu cerinte, eu nu am venit cu cerinte, a fost o discutie extrem de constructiva care pe mine m-a si emotionat și cred ca, cu siguranta ceea ce coalitia a decis, ca educatia sa fie domeniul prioritar trebuie sa se intample, pentru ca altfel avem de pierdut cu totii”, a spus Marius Budăi.

Momentele de tensiune, auzite de presă dincolo de ușile inchise, au fost negate. Un profesor care „avea vocea mai ridicată” a făcut să pară că au existat conflicte

Nu a fost nici o chestiune contradictorie, este un coleg domn profesor, care fiind profesor de educatie fizica are vocea mai ridicata, dar nu a fost nici un moment tensionat. Eu chiar le multumesc domnilor profesori, am retrăit emoția de elev si am gasit aici o emoție constructivă despre cum sa facem pentru tara noastra si pentru copiii nostri pentru viitor si cred ca despre asta este esenta discutiei pe care trebuie să o purtam cu cadrele didactice si nu despre salarizare neaparat”, a spus ministrul Muncii.

Mult așteptatul subiect, cel al salarizării, abordat tangențial de Budăi în declarațiile sale.

Noi am scris in nota de fundamentare, le-am explicat domnilor profesori, am scris principiul de la care plecam in constructia noii grile și ca nu voi discuta neaparat pe inchiderea altor grile pana nu voi inchide discutia cu educatia. Asa este decizia coalitiei, și da, principiul de la care plecam in construirea grilei de salarizare viitoare, din viitoarea lege a salarizarii unitare este plecarea de la salariul mediu brut aflat in plata si utilizat la construirea aigurarilor sociale de stat”, a spus Marius Budăi.

Ce semnale există cu privire la o eventuale încetare a grevei

„Discutia nu s-a axat neaparat pe greva, si este foarte bine ca a fost asa. A fost o discutie extrem de constructiva despre ceea ce vrem sa facem in viitor cu educatia. Au fost si discutii despre greva și despre faptul ca avem copii care trebuie, eu insumi am doi copii in an terminal, unul in clasa a VIII a si unul in anul III la universitate, cu siguranta discutiile continua azi la nivel de Ministerul Educatiei. Eu nu le-am cerut dascalilor nimic, dascalii nu mi-au cerut mie nimic, si am avut o discutie extrem de corecta din punctul de vedere al principiilor pe care trebuie sa ne asezam pe viitor”, a mai spus ministrul Muncii.

„Si eu la randul meu am fost salariat, si am fost lucrator in asistenta sociala cu salarii mult mai mici, cunosc aceste realitati, nu trebuie sa mi le spuna neapărat cineva”, a spus Marius Budăi, potrivit Realitatea.

 

 

One thought on “Ministrul Muncii, Marius Budăi, întâlnire cu profesorii: A fost o discutie extrem de constructivă care pe mine m-a și emoționat. Eu însumi am doi copii în an terminal

  1. domnule budai transmit un semnal catre iubitorii de carte …profesorii au nevoie de salarii pentru asi susutine familiile , nu se poate trai cu 4000 lei ca cei din justitie!
    CREDETI CA SUNT OAMENI SI AU NEVOI??
    DACA NU APASTI PE TASTA 3!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *